Cu dor şi jale, vă scriu peste timp, domnule
profesor de matematici Constantin Fediuc
Abia azi, după mai bine de 30 de ani, înţeleg
de ce vă iubeam atăt de mult şi eu, şi toate
generaţiile de elevi ce v-am trecut prin
"mână"... Prin natura profesiei, mă întâlnesc
zilnic,cu o mulţime de cărţi editate de
profesori doctori în diferite ştiinţe exacte.
Mă îngrozesc dumicând un soi de limbă română
fără de nici un dumnezeu... şi mi se face
dor, un dor cumplit de orele dv., ore în care
matematica, uneori şi fizica - mie, zăpăcita
poeziei şi a ştinţelor biologice, mi se
păreau a fi căzute din rai... Dv. ştiaţi
limba română, dv. ştiaţi că informaţia
trebuie transmisă elevilor într-un limbaj
clar, accesibil şi, în acelaşi timp corect
din punct de vedere gramatical.
Îl mai ţineţi minte pe Ivaşcu, băiatul înalt
şi plin de coşuri ce rezolva cu satisfacţie
orice exerciţii pe care i le încredinţaţi? Şi
ce mut era, şi cum îl dojeneaţi încurajându-l
să vorbească, să explice clasei ce a înşirat
pe tablele acelea de sticlă neagră... Şi el
cu nenorocita aia de notă cinci de la limba
română, trasă de păr, doar că nu plângea când
il ameninţaţi că-i veţi pune trei daca nu are
şi vorbe explicite pentru toate cifrele
acelea... E profesor de matematici de aproape
douăzecisiciici de ani... şi vorbeşte,
domnule profesor, şi nu mai face
dezacordurile alea de care râdeaţi, tocmai
pentru a-l determina să se autodepăşeaşcă...
El a avut noroc, ca de fapt noi toţi, ce am
avut şansa de a vă avea profesor, ştim să
vorbim, şi cât de cât, nici matematica nu
ne-a rămas o necunoscută...
Mă uit la cărţile acestor pretenţioşi oameni,
oameni cu titluri academice şi înţeleg că lor
- nu le-a trebuit limba română, că şi-au
făcut studiile neţinând cont că o dată ajunşi
la catedră, vor trebui să şi expună ceea ce
au învăţat - elevilor lor, studenţilor lor...
Bieţii copii, bieţii tineri... nu-i de mirare
că nu înţeleg nimic din aceste numeroase
cărţi pe care la rândul lor trebuie să le
studieze spre a le expune şi ei, mai târziu,
altora... Şi, domnule profesor, dv. nu mai
sunteţi la catedră să le spuneţi viitorilor
profesori, că este bună şi necesară limba
română, mai nou, chiar şi o limbă străină
pentru a fi un profesor de calitate...
Se fac reforme peste reforme în învăţământul
acestui tulbure prezent, şi din nefericire
cărţile ce ajung în mâinile copiilor, ale
tinerilor sunt scrise sub orice critică,
într-un limbaj greoi, neclar, cu o mulţime de
greşeli de exprimare, cărţi copiate din alte
cărţi, nici măcar copiate ca lumea...
(nefericiţii foşti elevi, profesori azi - ce
nici măcar să copie nu ştiau).
Şi mi-e dor, un dor cumplit de un viitor în
care elevilor să li se spună că e nevoie şi
de limba română, şi de limbi străine - chiar
dacă sunt talentaţi în domeniul ştiinţelor
exacte... findcă dacă nu ştii să comunici şi
altora ceea ce ai acumulat prin studiu,
binele pe care ar trebui să-l faci devine un
fel de boală, şi în loc să deschizi spre
cunoaştere minţile unor copii, nu faci
altceva decât să-i îndepărtezi, să li se pară
că aceste ştiinţe sunt "grele", "naşpa",
inaccesibile...
