Spendoarea e leagăn încrederii oarbe
Tăcutele şoapte, pierdute în noapte
Visate atingeri, distanţe şi plângeri
Cuprins necuprins, univers neatins.
Un cântec descântec din flori de cais
Te-aduce, te-alungă, te cere promis.
Te vrea şi te uită, te-alintă pe tâmple
Urmând ritualuri apoi să te uite.
Te-nalţă la ceruri cu-a ei pătimire
Dilată secunda şi mut de uimire
Priveşti lung şi tandru cum plâng sânii goi
Superb copilandru bântuit de nevoi,
Închizi ochii minţii, alegi doar să simţi,
Cum vrajba din sânge, uită doruri cuminţi
Pluteşte, dansează, se-ncinge-n mijloc,
Tot ritmul din tine devine un foc
Şi uiţi toată şcoala şi buna credinţă
Femeia comoară e a ta biruinţă.
