Iau cuvintele din dictionar,
lungi, sticloase, ca niste fiole-
creste de munti, pietroase,
inzapezite-n zadar-
si incerc sa le slefuiesc
cu al meu presupus har.
Vai, Doamne, nu reusesc, nu pot pastra
ritmul,
urca in mine, din adancuri, spre creier,
sufletul clocotitor;
cu ciocanul le sparg,
cuvintele,
le transform in consoane faramitate
si-n vocale
neconsolidate,
le arunc in creuzetul inimii mele,
in roata zimtata a sufletului-
doar, doar, o iesi ceva-
Da-mi, Doamne, puterea sa scriu un poem
despre neputinta de a scrie
si-ti jur ca niciodata
nu te voi mai deranja cu astfel de rugaminti
stupide.
|
