Venirea mea pe lume nu a fost un
eveniment extraordinar, asa cum se intampla
in unele familii, unde nasterea unui copil
capata dimensiunile unei mari sarbatori.
Una dintre explicatii ar fi aceea ca nu era
intaia data cand in familia mea cineva isi
anunta sosirea, ca un tren in gara, cu
obisnuitul tipat al pacatului originar.
Fratele meu Sandu se nascuse cu doi ani
inaintea mea. Pesemne ca eu nu fusesem
planificat, insa destinul a aranjat in asa
fel lucrurile incat, intr-un final, am
aparut la lumina. Intamplarea care putea
duce la amanarea sosirii mele in zbuciumata
si infama lume avusese loc cu mai bine de
jumatate de an in urma. Insarcinata in doua
luni, mama a considerat ca era prea devreme
sa aiba inca un copil, astfel ca, de comun
acord cu tata, au facut un aranjament,
printr-o cunostinta, cu un medic care,
contra unei sume, putea face, mai mult sau
mai putin clandestin, operatia necesara. In
ziua respectiva insa, aflata pe treptele de
la intrarea in spital, lovita parca de o
subita criza de constiinta, mama s-a
razgandit in ultimul moment si a facut
grabita cale intoarsa.
Deseori mi-am pus intrebarea: oare ce
a determinat-o sa faca, hotarand de una
singura, in clipe dramatice, un asemenea
gest? Teama de instrumentele "diabolice" ale
medicului? Putin probabil, deoarece le
cunostea prea bine. Nu era prima data cand
trecea printr-o astfel de experienta,
deoarece, asa cum bine se stie, in acea
perioada contraceptia era practic
inexistenta la noi, iar femeile trebuiau sa
se supuna, vrand-nevrand, periodic, unei
astfel de mutilari traumatizante, cu tot
riscul asumat. Lasandu-se, asadar, prada
hazardului, desi avea totul pregatit, mama a
refuzat mutilarea embrionului care prinsese
viata in pantecele ei si, constienta
probabil de implicatiile unei asemenea
decizii, a facut pasul inapoi. A fost un
gand de o clipa poate, un vag sentiment de
indoiala, sau, cine stie, o
speranta...Presupusese, in constiinta ei
intima, ca face un lucru bun, ca hotararea
de a se razgandi poate schimba un destin, ca
putea, cu propriile forte, in ciuda
eternelor neajunsuri, sa aduca la lumina o
noua viata. Faptul ca avea sa traiasca mai
putin bine decat pana atunci trecuse in plan
secundar. Oricum, in acele vremuri, viata nu
era deloc usoara, desi exista o aparenta de
bunastare. Urmele razboiului inca mai
dainuiau, ca niste fantome malefice, chiar
daca distrugerile fusesera inlaturate si cu
toate ca trecusera deja cincisprezece ani de
la incheierea lui. Romania iesise din marea
inclestare mondiala cu statut de perdanta,
chiar daca la 23 August 1944 regele Mihai
ordonase arestarea maresalului Antonescu si
trecerea de partea Aliatilor. Desi s-a spus
ca aceasta curajoasa actiune a scurtat
razboiul cu cateva luni, evenimentele care
au urmat au aruncat Romania intr-o alta
extrema, iar cei care au avut cel mai mult
de suferit au fost oamenii simpli, asa ca
mama si ca tatal meu, care cu greu se
chinuiau sa puna "o bucata de paine " pe
masa.
S-a intors acasa linistita si convinsa
ca facuse ceea ce trebuia facut. Sandel,
fratele meu, ramasese in grija unei matusi,
sora de-a mamei. Cand a vazut-o in pragul
usii atat de devreme, a facut ochii
mari. "Ce-ai patit, fa, de-ai venit asa
devreme?" ii zise ingrijorata. "N-am patit
nimic!" ii raspunse mama, cu privirea
alba."Te pomenesti ca n-a mai vrut sa te
opereze! Ti-am spus eu ca n-am incredere in
ticalosul ala!" "Nu e vorba de asta, ii zise
mama linistita. Eu sunt cea care n-a mai
vrut!"
Matusa Stefana ramase perplexa.
"Si ce-ai sa-i spui lu' barbatu-tau, fa? Te
omoara ala! Ati mai dat si o gramada de
bani!" "Da-i incolo de bani! Crezi ca la
bani imi sta mie gandul acum?" "Vai de capul
tau de proasta! Inca un plod iti mai trebuia
acu', ca incolo le aveai pe toate! Treaba
voastra, nu ma bag, nu ma amestec, da' eu ti-
o spun: sa nu vii dupa aia la mine ca aoleo,
mi-e greu, ca ce tampita am fost ca nu te-am
ascultat!..." "N-avea nici o grija, ca ne
vom descurca noi intr-un fel! Sanatosi sa
fim!..."
Tata nu i-a facut nimic mamei, ba
dimpotriva, decizia ei l-a surprins placut
si l-a bucurat nespus. Isi mai dorea un
copil si pentru ca Dumnezeu hotarase ca acum
era momentul sa-l aiba, nu s-a opus. Spera
ca de data asta sa aiba o fata, nu numai
pentru faptul ca deja avea un baiat, ci si
pentru ca stia ca fetele sunt mai apropiate
de tatii lor si nutrea speranta ca asa va fi
si in cazul lui. La inceput nu fusese de
acord cu avortul, insa vointa lui nu fusese
suficient de puternica. Momentul de
slabiciune il impinsese pana intr-acolo
incat facuse acel aranjament cu medicul.
Acum era insa linistit. Situatia se
schimbase radical si era fericit ca acea
firava dorinta launtrica, de a se intampla
ceva , orice, pentru ca operatia sa nu mai
aiba loc, i se implinise. Probabil ca,
intorcandu-se acasa de la schimbul unu in
acea zi, era cuprins de remuscari. Imi
imaginez ca, ingandurat, s-a oprit pe drum
la o carciuma, unde s-a asezat la o masa,
singur in fata unui pahar de coniac. Si-a
aprins o tigara si s-a lasat invaluit de
fumul serpuitor, albastrui in lumina scazuta
ce patrundea prin geamurile murdare. S-a
gandit probabil indelung, constient ca era
deja prea tarziu, la mama, la Sandel, si
indeosebi la cum ar fi fost daca...Ar fi
muncit de doua ori mai mult, ca sa castige
mai multi bani, acolo, in tipografie, ar fi
facut pe dracul in patru sa obtina o casa
mai buna, in care aveam sa locuim civilizat,
asa cum stia ca pentru altii fusese posibil,
ei bine, ar fi fost hotarat sa nu mai duca
traiul de pana atunci, plin de frustrari si
neimpliniri materiale, ar fi facut ceva,
orica, ca sa schimbe situatia...Imi place sa
mi-l imaginez in postura asta, stand
ganditor, framantat de felurite probleme,
asa cum era el, vesnic imbracat ca un
tipograf de moda veche, cu pantalonii
cenusii de stofa si cu nelipsita camasa alba
impecabila si cu haina atarnata de speteaza
scaunului...cu tigara AMIRAL aprinsa, tinand-
o intre degetele ingalbenite, cu mana
sprijinita de coltul mesei, cu scrumiera si
paharul cu lichidul aramiu
inainte...Reflectand detasat, netulburat de
rumoarea obisnuita a localului sau de vocile
ridicate ale celor care consumasera ceva mai
mult decat ar fi trebuit...
Daca viata este intr-adevar un lung sir
de intamplari sau coincidente, atunci pot
spune ca venirea mea pe lume s-a datorat
hazardului unei clipe. Chiar daca dorinta
tatei de a avea o fata nu s-a implinit, asta
nu l-a impiedicat sa se simta in al noualea
cer. Si-a invitat, conform traditiei, toti
prietenii si colegii la carciuma, pentru a
sarbatori cum se cuvine evenimentul, nu
inainte insa de a-i duce mamei la spital
cele mai frumoase flori, cumparate de la o
tiganca batrana care, auzind despre ce era
vorba, i-a spus cu vocea taraganata:"Sa hai
parte numai de bucurii, domnisorule, ca
multe lucruri bune iti va aduce baiatul
matale si va fi un om mare si dastept, ca e
nascut sub zodie buna! Sa-ti traiasca!"
Desi in general nu prea stim ce ne
rezerva viitorul si indeobste nu credem in
prezicerea lui, uneori anumite intamplari ne
determina sa iesim din conventional si sa
credem exact in contrariul convingerilor de
pana atunci. Sunt mici momente care ne
trimit din necunoscut o lumina scurta, de
intensitatea unui blitz. Ei, ce e cu asta?
ne intrebam incercand sa patrundem
semnificatia acestor flash-uri bizare,
adevarate straluminari ale subconstientului.
Ce poate fi? continuam investigatia,
bajbaind prin cotloanele intunecoase ale
constiintei noastre intime. Memoria
involuntara retine insa ceva, o culoare, un
miros, o imagine, care vor fi uitate o lunga
perioada dar care vor tasni la nivelul
constiintei superioare pe neasteptate,
pentru a ne reaminti, in relatie cu o
intamplare inedita, , ca undeva, candva, am
trait un fapt asemanator. Apoi, desigur,
surpriza, da, iata, descoperi, vezi din nou
realitatea cu alti ochi, conexiunile ce
refac, imaginea devine clara, indubitabila,
neta, iar dupa ce momentul de uluiala trece
iti spui ca este adevarat, candva ai trait
un fapt similar, cat timp sa se fi scurs de
atunci?
Probabil ca si tata a trait acelasi
lucru, mai tarziu, amintindu-si de acea
tiganca batrana pe care n-a mai revazut-o
niciodata. Mi-a povestit despre ea si despre
ciudata ei previziune astrologica cu vocea
lui lipsita de solemnitate, egala, dar
totusi cu acel timbru de autoritate al
barbatului care se stie inca stapan pe sine
si al carui statut de cap de familie nu a
disparut inca. Ca, asa si pe dincolo, de-aia
avea mereu pretentii de la mine, sa invat
bine si sa merg mai departe, ca era
imposibil ca tiganca sa se fi inselat, ceva
ii spunea lui ca nu se putea
altfel...Simteam uneori, in aceste discutii,
ca ii infloreste pe chip speranta ca voi
deveni ceva in viata, ca voi fi, daca nu o
personalitate, atunci macar un om implinit,
la locul lui, fara grija zilei de maine...Il
vedeam cum se framanta si eram constient de
faptul ca in sinea lui o pizmuia pe tiganca
pentru ca previziunea ei intarzia sa se
implineasca. O putere mistica ii domina
uneori ratiunea si il impiedica sa vada
realitatea asa cum era ea sau asa cum ii era
oferita, sa judece lucrurile asa cum sunt si
sa nu le mai vada rasfrante, ca un chip
schimonosit de imaginea unei oglinzi sparte.
Nu aveam nicidecum ambitia de a deveni
un "om mare" in sensul ca nu-mi doream sa
ies cu tot dinadinsul din obisnuit, iar el
incerca mereu sa ma convinga ca gresesc, ca
nu depindea intru totul de vointa mea, ca
eram sortit sa ies din anonimat, nu asa
prevestise tiganca?
La carciuma, bunul lui prieten Ilie l-a
coplesit cu tot felul de urari. "Bravo, bai
Marine! si apoi adresandu-se tuturor, facand
gesturi largi: Ce ziceti dom'ne, de asta, nu
e extraordinar? Doi baieti, pac, pac, unul
dupa altul! Las' sa-ti traiasca si sa nu fii
suparat ca n-a iesit fata! Data vitoare
schimbi tactica si gata, daca intelegi ce
vreau sa spun!..." Se ridica apoi in
picioare, cu tot corpul masiv, ingreunat si
de bautura, ii privi pe toti incruntat de
parca ar fi vrut sa-i injure, cu fata lata
si transpirata, cu parul negru in dezordine,
cu tigara in coltul gurii si cu paharul de
vin in mana. "Ba, zise, de ce dracu' am
venit noi aicea, ba? Craciune, Florica, ce
faceti ba, hai noroc, nu mai dormiti pe voi!
Marine, sa-ti traiasca baietii si nevasta!
Te pup! Hai sa bem si sa ne bucuram!"
Chiar l-a pupat pe tata, clatinandu-se
si fiind gata sa rastoarne masa, dupa care a
ciocnit paharul cu toata lumea, de parca el
ar fi trebuit sa se afle in centrul atentiei
si ca si cum el ar fi sarbatorit venirea pe
lume a unui copil. Insa adevaratul
sarbatorit, dupa ce a dat la randul lui
noroc cu fiecare si dupa ce a mai comandat
inca un rand de sticle , pentru ca lucrurile
sa mearga struna, s-a reasezat la locul lui
si a ramas mult timp cu un suras in coltul
gurii. Un suras care ii lumina chipul si
care il binedispunea. Se simtea fericit si
avea un motiv foarte intemeiat: i se nascuse
al doilea baiat, nu-i asa?
