Eram in vis, se facea
ca ma plimbam pe strazile orasului,
ii auzeam respiratia greoaie, ciudata,
de animal nocturn, pandind in intuneric.
Apoi, in piata inconjurata de cladiri
cu gauri intunecate-n loc de ferestre,
ca niste cranii imense-
cranii albe, cu ranjet de dinti-
obosit de atata cautare,
m-am lungit pe pietrele aspre ale
caldaramului.
Pe cer, o singura stea,
lucea mesaje stranii, reci, de gheata.
Intr-un tarziu ma cuprinse o vie dorinta
de alergare, de eliberare, de zbor,
nu ma mai puteam ridica insa,
crescusera pe langa mine
maini noduroase de piatra,
ca niste craci ridicate in vazduh
care ma tintuiau locului.
Cladirile se apropiasera si ma priveau,
indoindu-se,
cu gaurile lor intunecate-n loc de ochi.
Nu ma mai puteam misca.
Eram prizonierul orasului.
