Se asezase intr-un ungher intunecos,pe
bancheta captusita cu vinilin, roasa pe la
colturi, aflata intre cele doua vagoane de
clasa a doua ale personalului. Toaleta, a
carei usa se balansa in ritmul leganat al
trenului, emana din interior un puternic
miros de urina. Un bec chior, atarnat in
doua fire, raspandea o lumina difuza,
accentuand umbrele fantastice ale
calatorilor care se plimbau de colo-colo, ca
niste somnambuli. Din cand in cand cate un
barbat imbracat in haine saracacioase intra
clatinandu-se in cabina incomoda tragand cu
putere de clanta usii care refuza sa se
inchida. Incerca inca de cateva ori, pocnind
cu furie incuietoarea metalica, dupa care
inceta resemnat si isi desfacea slitul
pantalonilor fara sa se mai jeneze ca ar
putea fi observat de cineva. Tragea apoi o
injuratura grosolana la adresa celor care nu
se ocupasera de repararea acelei incuietori,
lasand sa se inteleaga ca acestia nu o
facusera special ca sa-l enerveze pe el,
dupa care se indrepta neconsolat si somnoros
catre compartimentul comun.
O oboseala grea ii tragea pleoapele in
jos. Se aseza pe o parte, cu genunchii la
gura, si isi lipi strans de corp geaca
decolorata si unsuroasa pe la maneci.
Inchise ochii dar, in ciuda oboselii, simti
ca somnul nu va veni curand. Undeva intr-un
colt al sufletului i se cuibarise o indoiala
care il rodea si care nu-i dadea pace. Era
ingrijorat pentru soarta lui si nu stia ce
va face de acum incolo. Ii staruia in minte
o intrebare pe care si-o pusese inca din
clipa in care se hotarase sa fuga: oare era
bine ce facea? Sau se lasase luat de valul
furiei care pusese stapanire pe el si care
il indemnase sa faca un lucru nesabuit? Nu
cumva avea sa regrete mai tarziu decizia
luata in pripa, la nervi, de a se aventura
in necunoscut?
Devenise dintr-o data al nimanui, o
frunza desprinsa din ramura copacului si
batuta de vant. Isi facuse totusi socoteala,
mai mult pentru a se incuraja, ca parintii
lui nu-si vor face probabil prea multe
griji. Fara indoiala ca ii scapase de o
corvoada si de o gura in plus la masa. Numai
gandul la fratele lui mai mic, Ariel, il
facu sa aiba o strangere de inima si sa
simta o caldura neobisnuita in piept si in
obraji. I se puse un nod in gat si pentru o
clipa crezu ca o sa-l podideasca plansul. Se
stapani frecandu-se la ochi si se gandi ca n-
ar fi fost prea intelept din partea lui sa
atraga atentia in acest fel.Isi trecu
mainile mici prin parul blond, ondulat, si
incerca sa se gandeasca la ceva placut.
Adormi intr-un tarziu si il visa pe
tatal lui bun in bucataria de vara stand pe
un scaunel si pregatindu-si uneltele de
pescuit.Lega acele rasucind cu indemanare
guta pe tija metalica aurie turtita la
capat. Soarele crepuscular isi raspandea
razele rosiatice printre ramurile stufoase
ale dudului din curte. Nu-l mira faptul ca
erau numai ei doi si nu se ingrijora de
lipsa lui Ariel, despre care era incredintat
ca se joaca pe undeva, prin spatele gradinii.
"Fabiane! il striga tatal, surazand si
lungindu-si mustata neagra, in seara asta sa
te culci devreme, ca maine ne sculam cu
noaptea-n cap!" "Tati, zise baiatul un
pic nesigur si cercetand cu privirea de jur
imprejur, dar undita mea unde este?" "Pai tu
ce crezi ca fac eu aici?!" raspunse barbatul
aratandu-i beldia din trestie de zahar
perfect dreapta, arcuind-o prin usa lasata
la perete a bucatariei, surazand mereu la
vederea surprinderii si a satisfactiei
copilului.
Visa apoi ca se afla in patul de
acasa , alaturi de Ariel, in odaia lor
micuta si curata prin a carei fereastra cu
ochiuri patrate de geam patrundea in fiecare
dimineata insorita de vara lumina filtrata
de bolta vitei-de-vie cu frunzele ei late
ca niste palme care tremurau la orice adiere
de vant si care faceau ca acea lumina magica
sa-i gadile pleoapele cu straluciri
intermitente. O mana puternica il apuca de
umar si incepu sa-l zgaltaie. "Hai, mai
baiete, trezeste-te!" Era o voce
necunoscuta, aspra si nefamiliara. Batu
aerul cu mana, ca si cum ar fi vrut sa scape
de stransoare, apoi se intoarse furios pe
partea cealalta. Ii era somn, era obosit,
voia sa mai zaboveasca un pic in pat, zorile
nu mijisera si nu era inca vremea sa mearga
la pescuit. Mana aceea hotarata insista pana
il facu sa se trezeasca de-a binelea. I se
paru de neinteles de ce tatal lui il scoala
asa devreme si de ce nu mai simte atingerea
familiara a lenjeriei si a moliciunii
patului de acasa, ci apropierea aspra, tare,
a banchetei de lemn. Cu o miscare brusca se
ridica in capul oaselor. Privi la becul care
atarna, la usa intredeschisa a toaletei, la
negura noptii care patrundea prin fereastra
vagonului si care era intersectata din cand
in cand de lucirea fantastica, rece, a
becurilor stalpilor electrici, pret de
cateva secunde, in goana trenului.
Realiza dintr-o data unde se afla si il
privi buimac pe barbatul in uniforma de
ceferist care se postase in fata lui si care
nu-l slabea din priviri, neintelegand prea
bine de ce il trezise din somn si ce anume
voia de la el.Isi aduse aminte ca era fugar
si ca nu avea bilet. Cel care il bruscase
era controlorul, un barbat intre doua
varste, uscativ, cu o fata osoasa si o
cautatura rea. Pe capul lui tuguiat sapca
bleumarin cu dunga rosie si cozoroc de
plastic negru lucios statea ca agatata intr-
un par. Il repezi pe baiat tragandu-l de
maneca. "Ce faci ma aici, ha?! Golanule!
Unde sunt parintii tai? Ia arata-mi imediat
biletul!"
Isi aduse aminte ca prin ceata ca
odata, intr-o calatorie, conductorul ii
ceruse respectuos tatalui lui biletele de
calatorie iar acesta scosese fara sa ezite
din buzunarul de la piept patru cartonase
dreptunghiulare de culoare maro, doua pentru
parinti si doua cu pret redus pentru copii.
Barbatul in uniforma le-a luat, le-a studiat
pe fiecare in parte ca sa se convinga ca
erau valabile, dupa care, considerand ca
totul era in regula, le-a compostat cu un
clesta special, brumariu, lustruit de atata
folosinta. I le-a restituit apoi barbatului
salutand respectuos cu doua degete la
cozoroc si urandu-le calatorie placuta.
De data asta era singur si nu avea un
astfel de bilet. Nestiind cum sa procedeze,
isi lasa privirea in pamant, sperand ca va
fi iertat. Controlorul insa nu dadea semne
ca ar avea intentia sa o faca. Vazand ca
baiatul nu raspunde, il lua la rost. "De ce
nu vorbesti, ma? N-ai limba? Puslama ce
esti! Las'ca va stiu eu pe-astia de-alde voi!
Calatoriti fara bilet si faceti pe prostii!
De ce umbli noaptea singur prin trenuri? N-
ai tata? N-ai mama? Ai fugit de-acasa, ha?
Las'ca te dau eu jos la prima statie, sa te-
nvat minte! Ce crezi, ca cefereul este
institutie de caritate? Ia uite la el,
magarul!"
Il lua de o maneca si il tarai dupa el
de-a lungul coridorului. Se opri in fata
unei usi, scoase un manunchi de chei
zornaindu-le nervos, alese una dintre ele, o
baga in broasca si rasuci de doua ori. Il
impinse cu brutalitate inauntru, apoi
inchise usa pe dinafara si se indeparta
injurand furios la adresa parintilor care-si
lasau copiii sa plece brambura prin trenuri
ca sa-i faca lui tot felul de probleme.
Avu pe moment senzatia ca lumina se
stinsese pe neasteptate. Clipi des, ca sa se
obisnuiasca cu intunericul, apoi privi pe
fereastra cusetei la luminile stranii ce se
intrezareau in departare. Prin fata ochilor
i se desfasurau, ca niste umbre dezordonate,
campurile cetoase. Intui ca se afla inca
departe de tinta lui, marele oras unde
nadajduia sa-si gaseasca matusa. Cazu pe
ganduri, nestiind ce sa faca. Trase de
clanta cu speranta absurda ca usa nu fusese
bine incuiata, insa simti imediat
impotrivirea rece a metalului. Batu cu
pumnii zadarnic in placajul lucios, striga,
insa nu primi nici un raspuns. Se potoli in
cele din urma, gandind ca hotarat nu avea
cum sa iasa din acea cuseta in care, in
locul mirosului de urina, simti un iz de
haine imbacsite, acreala de transpiratie si
de ciorapi nespalati.
Se lungi pe canapeaua care scartai sub
apasarea greutatii, dar nu mai putu sa
adoarma. Era tot mai mult stapanit de
temerea ca va fi debarcat in cine stie ce
halta uitata de lume, pustie si
neprimitoare. Gandi, cu mintea de copil, ca
macar va putea face pe prostul si nu-i va
spune controlorului numele adevarat si de
unde venea, ca sa nu-i poata fi descoperita
identitatea, lucru care, in caz contrar, ar
fi inlesnit trimiterea lui inapoi acasa.
Astfel se mai linisti si incerca sa se faca
ceva mai comod, asteptand sa vada ce se va
mai intampla. Curand se obisnui cu
intunericul si incepu sa desluseasca mai
bine obiectele din jur. I se paru ca dispune
chiar de mai mult confort decat avusese
inainte si deveni un pic mai optimist.
