statea pe malul apei
parasit
cu ecoul vantului in plete
doar apa-i mai infiora
din cand in cand radacinile
inima-i devenise scorbura
iar privirile trecatorilor
ii cresteau cate un vis
la fiecare secunda verde
o sculptura abstracta-i tinea umbra
pe scoarta
se mai scriau ecuatii despre iubire
cate claxoane nu l-au trezit din asteptare
tulburandu-i orizontul fictiv
cati nori nu i s-au sprijinit pe umeri
ploile toate se uscau in acelasi suflet
cate curcubeie nu i-au mangaiat retina
inlacrimandu-i tristetea cu roua
tintuit de capcana lutului galben
in tabloul fiintei
nu mai incapea decat
talpa solitudinii
pasind cu ea
alene
prin vreme
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Regasesc in cuvintele tale numai poezie si o mare anxietate legata de acest lucru.Lasa sa se implineasca destinul si ai incredere...
Multumesc zenobia pentru urare si pentru discreta trecere prin acest text. Aceleasi primaveri incarcate de culoare sa-ti aduca lirismul pe meridianele poeziei.