Oricâte cuvinte ne-au rãmas nespuse
(ne-ar trebui încã o liniste de toamnã sã le
putem rosti)
si chiar dacã mã tii prizonierã între douã
priviri
eu tot plec
de prea multe ori am uitat de mine
când ne prãbuseam trupurile în asfintit
pentru respiratia unui sãrut
de prea multe ori te-ai scurs inconstient
printre firele de nisip
iar eu cu miscãri histrionice
îti smulgeam visurile si le aruncam în zare
decupându-l doar pe cel din octombrie
pe care-l presam într-un volum de anotimpuri
pentru ploile nescrise ce vor urma
oricât ai întreba orizontul de catifea
cãtre ce emisfere mi se asterne drumul
neînceput
si chiar dacã de mâine te vei încãlta doar
cu urmele pasilor mei
eu tot plec
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie care te face sa mergi la prima librarie si sa-ti cumperi un stilou si o calimara,iti da impulsul de a scrie si de a vorbi liber si inspirat.Frumos si trist, intr-un paradox al cuvintelor.
