Copile drag ce-adânc în inimă-ai fost rănit,
Ridică-ţi ochii negri către infinit!
Şi nu lăsa durerea, trupul să-ţi străpungă,
Şi lasă doar speranţa, să atingă
Un suflet chinuit!
Copile drag, pustia inimă îţi plânge chinul,
Tot mai adânc şi mai adânc pătrunde spinul,
Şi tot mai pal apare mândrul soare,
Iar marea-şi varsă lacrimile-amare
Plângând destinul.
Copile drag, nu te lăsa cuprins de chin şi jale,
Şi nu-ţi lăsa sufletul pradă ghiarei sale.
Aruncă negrul voal şi-nlătură amarul!
Şi lasă-acum zefirul să caute hotarul
Viselor tale!
