Privirea ţi-e aţintită prin colţuri de odaie,
Alături plâng izvoare şi lacrimi curg şuvoaie.
Vântul te strigă-n zare, chemarea lui vuieşte,
Iar soarele se-ascunde şi cerul se-nroşeşte.
Iluzia Paradisului bătu în a ta poartă,
Un înger al uitării, pe tine-acum te iartă,
Cu aripile-i albe, el spaima ţi-amorţeşte,
O veşnică uitare suav îţi dăruieşte.
