Noaptea cea neagră cu voalu-i veni,
Şi-a nopţii crăiasă încet răsări.
Rotundă şi plină dansând graţios
Priveşte pământul zâmbindu-i duios.
Şi-n mândra tăcere a nopţii albastre,
Un plânset se-aude-n ferestrele noastre.
Un cântec de înger, sub cerul senin,
O voce a nopţii ce sună divin.
Cu paşii-mi uşori mă-ndrept spre fereastră,
Să fiu mai aproape de vocea măiastră,
Să-ascult al ei plâns din suflet ieşit,
Să-nvăţ al ei cânt ce n-are sfârşit.
Căci noapte de noapte al cântului vers,
Îmi pune-n fereastră un alt univers
Ce cântă alături de glasul divin,
Şi plâng împreună sub cerul senin.
Ce glăsuieşte oare, acest Univers?
Pe cine plânge-al îngerului tainic vers?
Dar pas cu pas, picioarele-mi se-ngreuiază,
Iar cântul tot mai mult se-ndepărtează…
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Se vede din plin ca ai ce cauta in lumea poeziei! Felicitari!
