Un lanţ e omenirea şi ne-a cuprins pe toţi.
O zală, două, trei… nu-i număr să socoţi.
Noi ne legăm ca oameni, cu noduri strânse, vii,
De astă lume-n care, venim pentru-a muri.
O lacrimă amară, pe-obraz ni s-a prelins,
Cu-a ta tăcere astăzi, în suflet ne-ai atins.
O tristă şoaptă ieri, a îngheţat pământul,
Cu ochii tot mai stinşi îţi căutai mormântul.
Stropi de durere, chin, frunze veştejite,
Căzut-au astăzi pe pământ, nestingherite.
Văpaia focului s-a stins dintr-o suflare
Şi-n locul tău acum, aprins-am lumânare.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
lacrimile sunt sarate
cineva lea tatuat rotunjimea
mintindu/le
cu nemarginimea marii!...
