De cand a mai crescut si a inteles de ce in
usa de la camera sa era o gaura acoperita cu
hartie, se intreba care e rostul lui.Stia
cine a facut gaura, stia ca maica-sa e
menajera prin casele celor bogati, vesnic
sortita sa spele, sa faca ordine in propriul
univers asezand farfuriile dupa marime,intai
cele mici, apoi pe cele mijlocii cu flori pe
margini, si la urma farfuriile adanci, dar nu
stia ce e cu el.Si ca sa nu afle , aproape in
fiecare dimineata isi lua rucsacul si pleca
in munti.Acolo scotea casetofenul , dadea
drumul la muzica si dansa,dansa pana cand
copacii din jur se roteau si se inchideau
deasupra lui, iar el se intindea pe pamant
sa-si traga sufletul.Cobora spre oras pe la
amiaza .Intra in casa, isi saluta mama cu
fata transpirata si rosie de la aburii din
bucatarie ;nu avea chef sa manance, se
trantea direct in pat si privea la gaura din
usa .Cand fusese mai mic lipise peste ea un
afis cu un actor preferat, dar cu timpul se
plictisese de acea figura si a rupt afisul,
gandindu-se ca tot mai bine e sa nu vada
nimic decat o figura cu zambetul vesnic pe
buze, zambet de vip.El nu era un vip, in
jurul lui fetele nu roiau, nu ii faceau ochi
dulci tot batand din gene ca din niste aripi
de fluture, si atunci cand visa la o astfel
de fata pieptul i se umfla ca un val in plina
furtuna, improsca injuraturi printe dinti, se
ridca din pat si incepea sa-si demonteze
casetofonul pana nu mai ramnaea din el decat
un morman de piese , de suruburi, de fire, ca
un balaur cu burta despciata.Asa uita de el
,eroul din poveste care castigase mana
printesei si jumatate din regat.
Slab , desirat de parca insusi trupul lui nu
ar fi avut alt rost decat sa se alungeasca
precum o umbra, mergea mereu aplecat ca si
cum s-ar fi rusinat de inaltimea lui iar
oamenii il urmareau cu privirea ca pe o
aratare neobisnuita.Intr-o lume in care dunga
perfecta a pantalonilor tine loc de coloana
vertebrala, tanarul nu dadea nici o
importanta felului cum se imbraca, cu
pantalonii prea scurti si cu manecile
asemenea, lasa aceasta grija pe seama
maica-si care nu-si mai vedea baiatul
crescand . Miop,prin lentilele ochelarilor cu
bratele infasurate intai cu sarma si apoi
cu lana ca sa fie mai rezistente, nu vedea
lumea mai bine,doar niste umbre subtiri in
departare, de parca toti oamenii ar fi venit
atunci pe lume, numai cand se apropia de el
isi dadea seama ca cea care in departare
parea o tanara domnisoara era de fapt o
femeie trecuta , cu corpul latindu=se pe
masura ce se apropia, incat tanarul isi
indesa si mai mult capul intre umeri.
Ochii nu-i erau larg deschisi, pareau mici
vietati care se ascundeau de dupa ploape ca
dupa o draperie, ca acei singuratici care
nu-si mai parasesc casa , si care se duc din
cand in cand la fereastra, dau perdeau putin
la o parte curiosi sa-i vada pe cei ce tocami
trec prin fata casei , daca sunt tristi
sau veseli, daca se opresc sa salute pe
cineva;mici vietati care privesc pe furis
lumea, dornice sa o cunoasca .
Ura bataia pumnului in masa, care-l trezea
in toiul noptii.Privea la gaura din usa.Stia
cine a facut=o, nu-si mai aducea aminte cand,
dar stia cine;ura lovitura pumnului si
injuraturile care parca spargeau geamurile,
peretii.Dar au incetat si astea, ca orice
lucru ce are un sfarist, nu le=a mai auzit
si linistea nu mai era liniste.Ii lipsea cel
cu care odata mai mergea la un film, asa cum
, venit acasa dupa doua saptamani de stat in
spital, ii lipsea boala, ii lipseau bolnavii
din salon .
S-a dus in munti.Ii era mai bine printre
licurici.
