Personaje:
EURICE – elful de pãdure (cea mai frumoasã
tânãrã din neamul elfilor).
TORR – stãpânul elfilor (tatãl Euricei,
bãtrân înţelept).
GERR – un muritor (îndrãgostit de Eurice).
LARR – elf (comandantul armatelor regale,
îndrãgostit şi el de Eurice. În cele din
urmã devine trãdãtor).
AMOD – elf (ostaş în comandamentul I al
armatei regale).
ALKOR – stãpânul întunericului (deşi la
început prieten, devine duşman al elfilor,
având puterea de a se transforma în orice
fiinţã doreşte).
DENIS – zâna pãdurilor albastre (pãduri
pline de mistere, ascund magia de ani de
zile).
INICE – stãpâna gromilor (asemãnãtori unor
pitici, cu urechile lungi şi tãiate în vârf,
pãstrãtori ai spadei dreptãţii, singura ce
poate pune capãt luptei dintre elfi şi
Alkor).
COPACUL – strãjerul pãdurii.
DRACK – conducãtorul armatei întunericului
(fiinţã fabuloasã, întruchipatã asemãnãtor
unui diavol).
DISCORDIA – zeiţa rãzbunãrii (fatã în casã a
elfilor).
Actul I, Scena I – Pe un tãrâm mirific, al
cãrui locuitori îşi aveau casele în copaci,
tãrâm plin de ape şi verdeaţã, casa elfilor.
Personaje: Eurice, Gerr şi Larr, în casa
stãpânului.
LARR: Amarnicã e lupta asta, fãrã de noimã.
Nu îi vãd rostul, n-o înţeleg. O risipã de
energie, o veşnicã nepace... De ce ne urãşte
atât de mult? Cu ce-am greşit trãind aici?
Ce gând ascuns i-am tulburat de n-avem
dreptul la linişte? Dacã aş fi vrãjitor,
mãcar pentru o clipã, i-aş face praf armata.
Dar sunt un biet luptãtor, chiar de comand o
armatã regalã... El deţine puterea morţii,
eu o deţin pe cea a adevãrului. Ascultã-mã,
Eurice. Nu îţi cer prea mult. În schimb fac
orice pentru tine. Doar tu eşti lumina
pentru care meritã sã lupt, eşti idealul
care mã face sã privesc cu nãdejde... (se
apropie mieros de Eurice, care nu pare sã
fie impresionatã, îi ia mâna şi i-o sãrutã)
Roagã-l pe stãpân sã mã lase sã conduc
singur lupta, aş câştiga, ştiu cu siguranţã.
Mãcar tu aratã-mi încrederea!
GERR: (vãdit deranjat, intervine) Ştii bine
cã Torr n-ar accepta. Dacã eşti bãrbat,
luptã! Oricum, intrã în atribuţiile tale! De
ce o pui pe ea sã se milogeascã pentru tine,
ai singur grijã sã îţi îndeplineşti
sarcinile. Vrei sã scoţi cãrbunii aprinşi
din foc cu mâna ei? Arunci, fãrã pic de
ruşine, o femeie la înaintare... Cã mã faci
sã vorbesc ca-n lumea oamenilor... de-acolo
de unde am venit, mânat de dragostea ce mi-a
aprins inima... (se apropie, la rându-i de
Eurice, care, de astã datã, pare sã fie mai
docilã).
LARR: (jocul gelosului) Dar, cine te-a rugat
ceva pe tine? Puteai rãmâne, foarte bine
acolo, cu obiceiurile voastre meschine, cu
traiul vostru fad, monoton... Nici mãcar nu
faci parte dintre noi. Nu te implici, nu
lupţi. Şi, dacã ai face-o, ar fi doar de
faţadã, sã cucereşti dragostea acestei
preafrumoase creaturi... Care e problema ta?
De ce te bagi în viaţa noastrã? Cine te-a
invitat sã intri dupã pofta inimii? Oricum,
în lumea voastrã am auzit cã nu mai e â€Ţla
modã" iubirea curatã, cã totul se cumpãrã şi
totul se vinde... Nu mã mir c-ai pus ochii
pe o prinţesã, tocmai fiica stãpânului,
preabunului nostru stãpân...
EURICE: (îl întrerupe) Eu, eu l-am invitat,
şi tata deopotrivã. Are dreptate, în
privinţa ta. Şi n-o spun doar ca sã-i iau
apãrarea. Mã arunci în furia tatei, când, de
fapt, ar trebui sã îţi asumi o asemenea
responsabilitate. Tu, poate, eşti cel care
vrea sã mã câştige, înduplecându-mi tatãl.
Dar, cum singur ai spus, el e mult prea bun
ca sã-mi impunã ceva. Bãtãile inimii mele
sunt pentru cine ştie sã le asculte şi
pentru cine doar eu le voi oferi. Nu vreau,
nici eu, sã mã implic într-un rãzboi ce nu
mã prea priveşte. Vreau, în schimb, sã
trãiesc, pânã la ultima clipã, aşa cum
doresc, viaţa pe care o am... De fapt, o
întreagã eternitate... pentru asemenea
prostii, nu meritã sã-mi irosesc nici mãcar
o clipitã... Trãind în afara timpului,
încercãm sã invadãm spaţiul! De-aia atâta
zbucium fãrã de rost. Viaţã...
LARR: Aşa crezi tu? Cã ai o viaţã? Şi ce
faci cu ea? Ce vei face? Ce viaţã va fi,
atunci când vei robi pentru întuneric? Ce
viaţã va fi, atunci când copii tãi vor
creşte în umbrele morţii? Dacã nu e pace, nu
e nici iubire şi nici invers. A lupta pentru
inimã e o utopie! Inima se cucereşte cu
linişte, nu cu rãzboi... Şi, crezi cã pe el
îl poţi lua cu tine? Te înşeli. E doar un
muritor, Gerr va fi ucis înainte sã apuce sã
spunã vreun cuvânt, iar tu vei fi aruncatã
în cea mai adâncã grotã a întunericului.
Deschide ochii! N-aveţi viitor, cum n-aţi
avut nici trecut. Doar prezent, ce, iatã,
deja a trecut... În lumea lor fug dupã timp,
suferã pentru el... Ai putea sã mergi şi tu
acolo, sã vezi. Asta vrei? Mai bine lupţi şi
mori demn, decât sã te ascunzi în braţele
unui bãrbat. Orice ajutor ne e de folos. Cum
poţi, chiar tu, sã arunci astfel de vorbe?
Nu îţi pasã de neamul tãu, de viaţa ta şi a
urmaşilor tãi? Ce fel de monstru zace în
tine? Oricât ai fugi de neamul tãu, mai
departe sau doar împrejur, mai devreme ori
mai târziu, rãdãcinile te vor atinge. Eşti
un elf de pãdure!!! Nemuritor! Şi încã nu
unul oarecare, chiar prinţesa, cea mai
iubitã de pe întregul nostru tãrâm...
EURICE: Ai dreptate (cu lacrimi în ochi).
Sunt egoistã... dar plinã de iubire. O
iubire ce-mi împãinjeneşte raţiunea... Cu un
destin mai puternic decât noi, degeaba
luptãm. Mai bine am construi, împreunã un
drum mai bun pentru ai noştri. Nu am gândit
aşa departe, cum poţi tu sã gândeşti. E ţara
mea, îmi e moştenire. Sunt un elf şi, oricât
inima îmi cere sã mã sacrific, originile mã
revendicã de la începuturi... Trebuie sã
lupt alãturi de voi, am sã...
GERR: Nu! Nu spune asta! Vei fi ucisã în
rãzboi, iar eu? Eu? Nu pot trãi fãrã
dragostea ta. Am renunţat la tot, doar
pentru cã tu ai rãspuns iubirii mele
sincere. Nu poţi schimba un destin, dar îl
poţi face mai bun, meritã sã lupţi, într-
adevãr sã lupţi, pentru asta... E ţelul spre
care tindem, ca oameni, mã rog, ca elfi...
De când te-am vãzut prima oarã, iubirea m-a
înconjurat. Mi-am pãrãsit neamul, pentru a
veni în întâmpinarea ta. Orice s-ar
întâmpla, n-o sã regret clipele petrecute
alãturi de tine. Ar fi o blasfemie la adresa
celor mai nobile sentimente. Doar cã...
EURICE: E ţara mea, nu înţelegi? Sunt sânge
din sângele lor, ne-am hrãnit cu aceleaşi
scoarţe ale copacilor în care locuim, am
bãut aceeaşi apã fermecatã, avem bucurii şi
necazuri trãite împreunã... Voi fi reginã,
iar noi suntem drepţi. Un popor nobil şi cu
cuvânt. Odatã ce-am acceptat aceastã
ipostazã, nimic nu trebuie şi nu va putea sã
mã opreascã. Am fost egoistã şi rea. Abia
acum îmi dau seama de greşeala pe care era s-
o fac. Am uitat de poporul meu, şi asta
datoritã iubirii ce ţi-o port. M-am lãsat
pradã sentimentelor, mai mult decât
raţiunii. O fiinţã, fie ea om sau elf,
trebuie sã-şi gãseascã echilibrul trãirii
interioare. Nu poţi sã iubeşti fãrã sã
gândeşti, şi nu trebuie sã gândeşti fãrã sã
iubeşti. Sunt nevoitã sã lupt pentru ei,
pentru copii noştri, pentru libertatea
noastrã. M-au ales, m-au dorit sã-i
reprezint, sã-i încurajez, sã-i apãr...
Oricât de mult aş suferi, acum simt cã
trebuie sã-ţi spun. E o clipã de adevãr, cum
la noi o sã ai de-a face cu multe. Ne
deschidem sufletele ca sã ne eliberãm de
povara interioarã. Poţi sã lupţi alãturi de
mine sau poţi pleca. Nu e lupta ta! Nu e
neamul tãu! E al meu, iar tu poţi sã fii sau
nu, unul dintre noi. Am o prea mare
rãspundere pentru aceşti viteji; dacã lãsãm
totul şi plecãm acum în lumea ta, aş fi
nefericit. A venit momentul sã punem capãt
acestui rãzboi ce ţine de prea mult timp.
Sunt hotãrâtã sã nu mai dãm înapoi... O
revelaţie a coborât asupra mea şi mi-a dat,
cel puţin pe moment, rãspuns la toate
întrebãrile. Am gãsit drumul meu, spre care
rãtãceam orbeşte! Nu te uita aşa la mine,
ochii tãi nu mã pot întoarce. Tata ar fi
dezamãgit dacã ar afla cã mi-am pãrãsit
ţara, poporul pentru aţi purta ţie dragoste.
Te rog, înţelege! E destinul meu.
GERR: (Resemnat) Ce pot sã fac pentru a te
ajuta? Îmi dau şi inima pentru tine, şi
sufletul, tot ce am. Bine! Voi lupta! Deşi,
reţine, sunt un spirit pacifist! Dar eu nu
am sânge albastru, de nobil... Vreau sã pun
capãt luptei fãrã noimã, dar spune-mi numai
cum? Ştiu prea bine sã mânuiesc arme...
LARR: (Parcã aşteptând acest moment,
fericit): Îţi spun eu cum. Inice, stãpâna
gromilor, e cheia întregului mister. Existã
o singurã armã în întreaga lume ce poate
pune capãt rãzboiului: Spada dreptãţii! Se
aflã la gromi, ei sunt pãstrãtorii de
secole. Nu le-o dau decât celor cu sufletul
pur, mai pur decât al îngerilor. E o armã
periculoasã, se poate obţine, cu ajutorul
ei, atât binele, cât şi rãul. Dacã picã pe
mâini neştiute, s-ar putea produce un
adevãrat dezastru. Trebuie sã punem mâna
cumva pe ea. Inicei îi e teamã sã ne-o dea.
Spune cã Alkor ne-ar putea pãcãli şi ar
putea beneficia de puterile ei oculte. De
aceea avem nevoie de ajutor din afarã. Fã ce
crezi de cuviinţã, convinge-o, fur-o. Dacã
vrei sã ne ajuţi, numai aşa poţi.
Actul I, Scena II – Intrã Torr, pe ultimele
replici.
TORR: Nu! Asta, nu se va întâmpla. Peste
cadavrul meu! Nu îl voi lãsa sã se ducã la
Inice. E un muritor, un pãmântean, nu are de
ce sã fie implicat în rãzboiul nostru. Noi
suntem ai noştri! Nu vãd motivul. E
suficient cã o iubeşte pe Eurice. Nici un
muritor nu ne-a fãcut o asemenea cinste. A
ales asta, pentru cã inima i-a şoptit aşa,
deşi nici lui nu-i e uşor departe de casã.
Noroc cã acest â€Ţacasã" face parte şi din
inima ta. Vreau sã trãiascã printre noi,
dacã asta a ales, dar nu va fi niciodatã ca
noi. Nu are nici o datorie faţã de elfi. Şi-
apoi, de ce l-aş trimite la moarte sigurã,
drumul e greu şi plin de peripeţii... Viaţa
lui poate fi pusã oricând în pericol...
GERR: Bunule rege! Ascultã-mã! Am luat şi eu
o hotãrâre. Poate sunt dintre ultimii
pãmânteni care ar face asta în numele
iubirii. Poveştile romanţate au rãmas doar
poveşti. De fiica ta mã vrea drept soţ,
vreau sã dovedesc cã sunt bun pentru ea.
Vreau sã dovedesc elfilor cã nu sunt un laş.
Aici am învãţat sã iubesc, aici înseamnã cã
am învãţat sã trãiesc şi sã mor deopotrivã.
Cã ce-i alta dragostea, decât agonie şi
extaz? Dacã ea a decis sã lupte, atunci o
fac şi eu. De intru în armatã şi nimicesc
duşmanul, nu voi fi stat degeaba. Vreau sã-
mi arãt curajul. Iubirea îmi dã puterea sã
încerc. Ca mine, nu mânuieşte nimeni spada.
Sunt un bun luptãtor şi vreau sã dovedesc.
În numele inimii mele de om, mutatã pe
tãrâmul minunat al elfilor. Nu îmi voi
pierde viaţa şi, chiar de-ar fi aşa, pentru
poporul Elf mi-aş da-o cu plãcere.
TORR: Nu! Nu, şi iar nu! Nu accept sã fii
târât într-o poveste care nu te priveşte.
Eşti oaspetele nostru, cel mai de vazã. Şi
eşti mult mai vulnerabil decât noi. De fapt,
nici vârsta ta nu mai e ce-a fost cândva...
Pentru noi nu conteazã, dar la tine o sã-şi
spunã cuvântul... Nisipul devine timp numai
în cãdere... Poate o sã crezi cã sunt
încãpãţânat, dar am o armatã puternicã şi
vom gãsi calea de a ajunge la spada
dreptãţii, daca asta e ceea ce ne lipseşte
pentru a fi liberi. Suntem un popor
strãvechi, am mai trecut şi prin alte
nenorociri. Numai împreunã am fãcut-o,
pentru cã unitatea rãsare dintr-un sâmbure
de iubire. Aşa cum ne-am descurcat atunci,
demult, ne vom descurca şi acum.
(încruntându-se, se întoarce ameninţãtor)
Iar tu! Tu, Larr! Sã încerci sã îl convingi
sã lupte... Ce mârşãvie! De douã ori
laşitate: ai vrut sã ai, lângã tine, un
aliat curajos, un adevãrat lider, care sã-ţi
porneascã oamenii la atac; dar ai vrut sã
scapi şi de-un rival periculos, mult mai bun
decât tine... Din pricina unora ca tine,
poporul Elf va fi desconsiderat. Suntem
fiinţe nobile, ne-am nãscut sub acest
blazon, iar tu mã duci cu gândul la
întunecatul Alkor. Cine ştie ce trecut comun
veţi fi având. Gândeşti ca el, poate cã nici
nu meriţi sã fii comandantul oştirilor mele.
Erai altul atunci când, prin tãişul sabiei
mele, te-am uns cãpitan. Dragostea pentru
fiica mea te-a orbit. Nu poţi accepta cã
iubeşte un muritor. Te macinã, te frãmântã
gândul ãsta. Dar, atunci, luptã bãrbãteşte,
nu lovi, mişeleşte, pe la spate, cu atât mai
mult pe aliaţi. Nu îi poţi porunci inimii,
de aceea nici nu mã opun. O las sã îşi
aleagã singurã calea. E dreptul ei, sã facã
precum simte cã e mai bine. Şi apoi, nu sunt
de acord, cu atât mai puţin, ca ea sã lupte.
Poate cã Gerr, dupã ce se va acomoda, dupã
ce va vedea rosturile acestei lumi,
obiceiurile şi traiul nostru, va fi un mult
mai bun conducãtor. Deocamdatã, eu sunt în
viaţã. Lupt pentru poporul meu, aşa cã pe
fiica mea o las sã-şi trãiascã tinereţea şi
dragostea, alãturi de cel pe care-l crede
hãrãzit.
EURICE: Vai, tatã! Dar are dreptate. Eşti
mult prea dur. Una e iubirea aproapelui şi
alta e iubirea creatoare... Aproapele meu
sunt elfii, deşi îmi doresc o familie
alãturi de un muritor. Lucrurile, poate, se
vor schimba, dar, deocamdatã, elfii sunt şi
poporul meu. Vreau sã lupt, e de datoria
mea. Te rog, tatã! Lasã-mã, cel puţin, sã le
dau o mânã de ajutor celor rãniţi. Lasã-mã
sã le alin suferinţele şi durerile. Mãcar
atâta lucru pot sã fac pentru cei ce îmi vor
fi supuşi. Nu-mi va cãdea coroana dacã o sã
mã aplec sã-mi servesc supuşii; ba poate c-o
sã mi aureascã inima. Nu mã voi avânta în
tãişul spadei, acolo unde se dã lupta.
Oricât mi-aş dori, sunt doar o femeie,
supusã slãbiciunilor Voi face un punct de
infirmerie; în felul acesta cei rãniţi pot
fi trataţi aşa cum meritã. Voi strânge toate
fetele din regat. Unele sunt mame, altele
soţii, sunt convinsã cã vor dori sã îşi
ajute apropiaţii. Lasã-mã sã fac şi eu ceva
pentru poporul oropsit de aceastã soartã
crudã. Cât despre inima mea, dupã ce-o s-o
hrãnesc cu iubirea aproapelui, o sã-i dau şi
iubirea aleasã, care, sunt convinsã cã, dacã
e adevãratã, va rezista...
GERR: Mãrite! Nu e o idee rea. Sã le dea o
mânã de ajutor celor rãniţi şi sã îi tratãm
cum se cuvine pe cei trecuţi în nefiinţã.
Lasã-ne sã ne implicãm în lupta asta. Voi fi
alãturi de iubirea mea, sporindu-mi iubirea
pentru neamul acesta încercat! Numai
coborând în suferinţa unui popor, îi poţi
înţelege destinul, rostul şi felul lui de a
fi. Dacã am decis sã-mi schimb viaţa, o s-o
fac prin orice mijloace...
TORR: Da! Ceea ce îmi propune fiica mea, nu
e de loc o idee rea. Ai dreptate! Cei rãniţi
uşor, cu îngrijirea necesarã, se pot
întoarce la rãzboi. Aşa vom avea, din nou,
forţe proaspete... Ceilalţi, vor avea nevoie
de îngrijire specialã. (adresându-se fiicei)
Te las sã îi ajuţi. Dar, sã nu cumva sã te
duci în bãtaia spadei! Nu-i locul tãu acolo!
Aş muri dacã ţi s-ar întâmpla ceva! Eşti
singura fiicã pe care o am. Nu e corect ca
un copil sã moarã înaintea pãrintelui. Vreau
sã îmi vãd nepoţii şi fiica cum cresc.
Pentru mine vor fi mereu copii. Vom face aşa
cum doreşti, aici în mijlocul pãdurii, în
mijlocul ţãrii. Vom renaşte din propriile
noastre rãni, cu iubire din iubire.
EURICE: Îţi mulţumesc, Mãrite! Sãrut mâna,
Tatã! Mã simt aşa de fericitã! Împlinirea
mea nu poate fi mai deplinã decât cum e
acum, când drumul meu pare din ce în ce mai
clar, când ştiu calea şi când ea mi s-a
eliberat! Îţi mulţumesc cã îmi dai şansa de
a-mi ajuta supuşii. Vreau sã dovedesc cã îi
pot ajuta, aşa cum o poate face o femeie. Cu
mângâieri, dar şi cu tãrie de caracter. O sã
le alin suferinţele şi durerile. Pe cei
puternici am sã-i trimit, la loc, pe câmpul
de luptã. Dãruind, vei împlini. Cei morţi,
vor avea parte de înmormântarea
binemeritatã. Ei sunt eroi pentru noi şi
trebuie cinstiţi ca atare...
LARR: (simţindu-se marginalizat) E drept! E
un ajutor nesperat. În felul acesta...
TORR: (nervos) Sã taci! Nu ţi-am dat dreptul
sã vorbeşti. Nu uita, tu nu ai dreptul sã-i
spui copilului meu ce e mai bine pentru ea.
Du-te la luptã! Acolo îţi e locul. Alãturi
de armata ta! Ce armatã e aceea fãrã un
conducãtor? Şi nu vreau un conducãtor laş şi
pesimist. O armatã are nevoie de un strateg
curajos şi înţelept! Dovedeşte-mi-o! Chiar
mâine mã voi avânta în luptã, alãturi de
supuşii mei. Avem nevoie de ajutor, oricine
ne e de folos.
GERR: Nu! Nu, rege! Nu face asta! Poporul
are nevoie de tine, dar nu pe câmpul de
luptã. Conducãtorii au fost întotdeauna în
linia a doua, umbre mişcãtoare, marionete
ale istoriei, feriţi de bãtaia glonţului.
Lasã-mã pe mine sã mã avânt în locul tãu.
Voi fi demn, vei fi mândru de viitorul
ginere. Aşa cum tu îţi ceri dreptul la
popor, vreau şi eu sã sper cã, fiind
acceptat, o sã fac parte din el, şi-atunci o
sã lupt alãturi...
TORR: Gerr, Gerr, Gerr. Am impresia cã
vorbesc în van. Ţi-o repet: dacã vrei sã
ajuţi, ajut-o pe Eurice sã ridice cortul
pentru rãniţi. Mult mai bine vei ajunge sã
cunoşti elfii, decât pe câmpul de luptã,
acolo unde n-ai timp de analize, unde totul
e impuls şi inspiraţie, atenţie şi curaj. Tu
nu te avânta în furia spadei. Poate cã eşti
un spadasin desãvârşit, dar nu doresc sã vãd
lacrimi amare pe chipul fetei mele, atunci
când vei fi rãpus. O singurã atingere va fi
de-ajuns sã cazi şi sã nu te mai ridici. Şi-
atunci inima mea, când va vedea sfârşitul
fericirii fiicei mele, nu va mai rezista...
Pentru binele meu...
GERR: Prea bine, rege! Eu, mã supun! M-am
convins, încã o datã de înţelepciunea Mãriei
tale. Am sã-ţi respect dorinţa. O voi ajuta
pe Eurice. Tot nu e timpul pierdut. Dar, vã
implor, Maiestate, lãsaţi-i pe ostaşi sã
lupte. Au nevoie de un asemenea conducãtor,
nu de un frate de suferinţã, în grija
fiicei...
TORR: Aşa te vreau, bãiete! Aşa! Acum, eu şi
cu Larr vã pãrãsim. Îl conduc pânã pe front,
vreau sã vãd cum se descurcã armata mea.
Tare mi-e teamã cã Alkor pune la cale un
vicleşug. (Iese!)
Actul I, Scena III – Gerr şi Eurice, rãmaşi
singuri.
GERR: Acum, cã regele s-a dus, vreau sã îţi
fac o mãrturisire. N-am sã-mi calc
promisiunea fãcutã, de-a nu intra în luptã,
însã pot sã fac ceea ce, de la bun început
am vrut. Am sã plec în cãutarea spadei.
Oricum, e mai puţin riscant decât în bãtaia
puştii. Nu vreau sã te opui. Ascultã-mã
pânã la capãt, nu te grãbi sã mã refuzi!
Dacã regele se avântã în luptã (şi, dupã cum
l-am vãzut plecând, aşa va face!), nu va
rezista mult. Trebuie sã punem capãt unei
adevãrate tragedii. Şi, ştim cu toţii, un
singur lucru ar putea-o împiedica. Mã duc în
cãutarea spadei, aşa vom pune capãt unui
rãzboi, vom salva vieţi nevinovate şi vom
putea trãi în pace. Lasã-mã sã merg pe acest
drum. E pentru elfi. E pentru noi. Viaţa ni
se va îmbunãtãţi, ne vom creşte copiii în
pace. Nu te opune, Eurice! Te conjur! Eşti
sufletul meu şi ştiu cã vei înţelege, aşa
cum eu am înţeles imboldul tãu...
EURICE: Tata ţi-a interzis, în primul rând
asta, abia apoi intrarea în luptã. Mare-i va
fi mâhnirea, când va afla. Ascultã, Gerr,
dragul meu! Dacã va bãnui mãcar cã i-ai
ieşit din cuvânt, se va înfuria. Se va opune
cãsãtoriei noastre şi cine ştie ce se va mai
întâmpla? Eu vreau sã pleci în cãutarea
spadei, am încredere în tine, dar îmi e
teamã de furia regelui, mi-e teamã de ceea
ce s-ar putea întâmpla cu noi... Şi-aşa
dragostea noastrã este supusã testului
vremii. Numai o minune ne-ar putea uni pe
vecie. Repet însã, tatãl meu ne-ar putea
despãrţi definitiv.
GERR: Nu e obligatoriu ca regele sã afle.
Dacã se va avânta pe câmpul de luptã, nu va
mai avea timp şi de mine. Poate nici de
tine. Oricum, sper sã nu lipsesc foarte
mult. Deşi nici lupta asta continuã nu poate
aduce nimic bun. Fiecare clipã înseamnã
pierderi de vieţi elfeşti. În timpul ãsta tu
vei gãsi explicaţii, ori de câte ori se va
întoarce acasã. Eşti iscusitã în a ţese
vorbe meşteşugite, ca orice femeie. Oricum
unui bãrbat îi e greu sã-ţi reziste, cu-atât
mai mult tatãlui tãu. Chiar de-ar fi sã
afle, dacã tu vei dori, nu se va întâmpla
nimic rãu. Vom izbândi, iubita mea. În felul
acesta voi dovedi cã sunt şi demn de tine.
Cã sunt vrednic de-a intra în neamul vostru,
de-a procrea împreunã cu tine alţi viteji...
Chiar astã noapte voi pleca, fãrã sã mã vadã
nimeni.
EURICE: Amarã îmi va fi inima. Aşteptarea
mea, cu ochii aţintiţi spre câmpul de luptã,
îngrijind victime nevinovate, care nu vroiau
decât pace... Ce stupid! Sã lupţi pentru
pace! Atâta chin şi durere. Apoi tu... Dorul
meu secãtuindu-mi fiecare clipã, gândurile
întunecându-mi orizontul... Doar ruga şi
speranţa îmi rãmân. Mãcar de ai avea un
tovarãş de drum, m-aş simţi mai în
siguranţã. Cine îmi va aduce veşti de la
tine? Of! Sufletul meu va plânge pelin.
Degeaba, te iubesc! Şi asta învinge totul şi-
mi dã tãrie!
GERR: Ţine aceastã piatrã. E piatra verde a
sufletului meu. De câte ori tu vrei sã ştii
de mine, priveşte piatra. Ea îţi va spune
dacã sunt bine ori nu. Dar, sã nu îţi fie
teamã. Am sã mut munţii, dacã e nevoie, şi
tot am sã vin cu spada dreptãţii. De sunt
rãnit ori de voi fi prins, sã nu disperi; am
sã scap din capcane şi am sã vin din nou la
tine. Chiar dacã ar fi sã fie cu ultimele
puteri.
EURICE: O, Gerr! (îi cade în braţe!)
GERR: (îmbrãţişare pãtimaşã) Iubita mea, sã
nu ai teamã! Fii puternicã, ca o adevãratã
reginã! Voi gãsi spada şi voi pune capãt
rãzboiului. O sã-i dovedesc bãtrânului tãu
tatã cã sunt un bun luptãtor, poate aşa şi
Larr va înţelege... dar lasã. Oricum, sunt
un optimist incorigibil. Vreau sã-ţi
transmit şi ţie din liniştea mea. Numai aşa
se poate construi, pe ape limpezi... Dar
hai, mai bine, sã urzim un plan!
Actul II, Scena I – Pe câmpul de luptã:
Torr, Larr, Drack şi Amod
TORR: Priveşte, Larr! Uite-i ce îndârjiţi
sunt oamenii lui Drack. Luptã ca nişte
câini. Dacã o ţinem tot aşa, armata noastrã
se va spulbera. Nu avem luptãtori
destoinici! Parcã sunt nemâncaţi şi n-au pic
de vlagã. Sunt slabi, bolnavi, rãniţi, nu
ştiu cât vor mai rezista. Ar trebui sã-i
încurajãm cumva.
LARR: Aşa-i, Mãrite! Armata noastrã are
nevoie de forţe proaspete. Sper ca Eurice sã-
şi punã repede în practicã planul. Armata
lordului întunecat se mãreşte pe zi ce
trece, în schimb a noastrã se împuţineazã.
Nu avem oameni! Dar, ce mi-e dat sã vãd?
Drack se îndreaptã spre noi. Şi poartã cu
steag alb. Sã fie cu gânduri paşnice?
AMOD: Am sã-l dobor!
TORR: Nu fii nesãbuit! Lasã-l sã ne
vorbeascã. Nu vezi cã vine ca sol? Poate ne
aduce veşti sau poate chiar şi pacea. Câtã
nevoie avem de-o veste bunã acuma. O,
Doamne, dã-mi putere! Ajutã-mã sã trec şi
peste ãst rãzboi care nu se mai terminã.
Dupã, cine ştie...
DRACK: Mãrite! Mã înfãţişez în faţa prea
bunului rege. Am veşti pe care trebuie sã vi
le comunic de îndatã.
TORR: (recãpãtându-şi ţinuta şi atitudinea
de rege) Atunci, vorbeşte! Ce mai stai? Sper
doar sã fie o amânare sau un tratat de pace.
Poporul meu este sãtul de-atâta rãzboi, pe
care voi îl prelungiţi fãrã rost. Nu v-aţi
mai sãtura de atâta sânge!
DRACK: Se poate numi şi aşa (râde
mişeleşte). Stãpânul meu a hotãrât: o vrea
pe Eurice! De i-o vei da drept soaţã,
rãzboiul va înceta. De nu, vai de voi!
Armata şi-o va dubla şi vã va spulbera. Ai
douã sãptãmâni întregi sã te gândeşti (face
o plecãciune). Eu cred cã e un târg corect!
LARR: Sã se gândeascã! Sã se gând...
TORR: Taci, Larr. Sã mã gândesc? Nici nu
încape vorbã! Spune-i nebunului cã s-a pus
cu cine nu trebuia. N-am sã-mi dau fata,
nici chiar dacã întregul meu popor va muri.
Nu mã las înşelat! Blestemaţi sã fiţi...
DARCK: Dar, nu suntem deja? Sã trãieşti în
fundul pãmântului, înconjurat de flãcãrile
iadului, nu-i un blestem? Vã plângeţi
soarta, dar nu aveţi minte!
AMOD: Sã nu îndrãzneşti sã-mi jigneşti
regele. Te voi face una cu pãmântul, te voi
trimite în cazanele iadului. Lasã-mã, rege,
sã-l dobor. Lasã-mã sã lupt cu el...
TORR: Nu! Categoric, nu! Rãzboiul e acolo
(aratã spre câmpul de luptã). Acolo o sã ai
ocazia de-a-l înfrunta. Nu! Nu aici în faţa
mea. E prea multã durere şi aşa. Nu vreau sã
vãd mai multã. Sã vãd cum te târãşti..., of,
Amod! Tu eşti tânãr şi mult prea impulsiv.
DARCK: Acum, când aţi putea pune capãt unui
rãzboi, ce faceţi? Şi apoi, e un preţ mult
prea mic (o femeie!), în comparaţie cu miile
de vieţi care vor fi salvate...
TORR: O femeie, da! Numai cã în pântecul ei
se ascunde o lume. O lume de regi ai
elfilor, puternici şi nepieritori! Acea
femeie va rãmâne alãturi de tatãl ei şi
alesul inimii sale! Dumnezeu va aranja totul
aşa cum trebuie. Flãcãii mei, nu vã faceţi
griji!
DARCK: Eu zic sã-şi facã. Dacã Eurice nu va
deveni soţia lui Alkor, cu toţii veţi fi
nimiciţi.
TORR: Câtã nenorocire, câte nesocotinţã. Nu
ştiţi a face decât rãu, astfel încât voia
Domnului sã nu fie hãrãzitã pe pãmânt. Vrem
doar libertatea şi pacea pentru semenii
noştri, nu am cerut niciodatã prea mult.
Dorim o viaţã fãrã grija rãzboiului. Dar,
dacã în schimb îmi ceri ce am mai de preţ,
prefer sã mor luptând, decât sã-mi vãd
copila nefericitã în labele monstrului
acela. Prefer sã o ucid cu mâna mea şi ştiu
cã va muri fericitã. Nu cer mai mult decât
atât. Libertatea copilului meu şi a
poporului.
DRACK: Eu zic sã mai cugeţi, mãrite. E o
cale dreaptã de a pune capãt unui mãcel...
TORR: De când ştiţi voi ce este dreptatea?
De când cunoaşteţi voi cuvântul â€Ţmãcel"?
Ştiţi ce e mila, îndurarea, suferinţa,
dragostea pentru propriul copil? Dacã aţi fi
cunoscut mãcar un sfert din toate astea aţi
fi înţeles cã rãzboiul nu este o soluţie.
Dar de aceea v-aţi nãscut din era
întunericului, pentru ai pedepsi pe cei
nevinovaţi, pentru a vã bucura de suferinţã,
moarte şi cruzime. În schimb asta nu se va
termina aşa. Prefer sã îţi dau spada şi sã
mi-o înfigi în inimã, mãcar mor înnainte de
a vedea mãcelul pe care îl comanzi cu atâta
iscusinţã şi plãcere (şi-a dus capul în
palme). Mã las în voia destinului, dar voi
lupta pânã ce ultimul elf îşi va da
suflarea. Mai bine un popor mort decât unul
birut şi supus sclaviei.
Actul II, ScenaII – Torr şi Larr, rãmaşi
singuri.
TORR: Amarnic îmi e dat sã sufãr. Nu mai am
forţã sã continui. Alkor îmi cere tot mai
mult, oare cu ce i-am greşit? In vremea,
erei vechi, eram prieten buni. El s-a nãscut
din iad, a fost şi este, o fiinţã fãrã
înfãţişare. Chipul i se schimba în funcţie
de starea sufleteascã. L-am îndrãgit şi l-am
primit în casa mea, dar originile l-au
chemat. Forţa întunericului este nebãnuitã.
Nãscutã din cine ştie ce vrãjitorie, din
cine ştie ce gând întunecat al mãritului
Univers. Ei ne-au fost duşmani tot timpul.
Ne-am înţeles cu dwarfii, gnomii chiar şi cu
trolii, popor sortit întunericului, apoi cu
omul şi în cele din urmã cu cele mai crude
fiinţe ale pãmântului, harpiile. Doar cu
Alkor, nu am reuşit sã ajung la pace. Gândul
mã frãmântã. Nu mi-a spus nici pânã în ziua
de azi motivul pentru care mã urãşte atât.
Îmi rãsplãteşte bunãtatea cu urã, sânge,
moarte, cruzime. Nebãnuite sunt misterele
înaltului şi puternicului Univers. Cum se
poate transforma o fiinţã din prieten în
duşman? Mã întreb în fiece zi. Rãspunsul e
în inima Universului, sau în spada Inicei.
Nu îmi permit sã mai trimit elfi dupã spadã,
cei mai mulţi nici nu ajung pânã acolo, iar
cei care ajung sunt refuzaţi şi îşi gãsesc
sfârşitul pe drumul de întoarcere. Nu pot
decât sã sper cã va fi şi pentru noi o
minune. Ascultã Larr...Am de gând sã o
trimit pe Eurice printre oameni, cel puţin
acolo va fi în siguranţã. Am sã-l rog pe
Gerr sã fugã cu ea. Aici nu mai este sigur.
M-aş simţi mult mai demn de luptã ştiind-o
pe ea în siguranţã. Nu spui nimic?
LARR: Ce sã spun mãrite? Nu pot sã mai scot
nici un cuvânt. Ştii bine, înţelptule cât de
mult o iubesc pe fiica ta, dar în asemenea
condiţii o prefer lângã Gerr decât în
mâinile întunericului. Aş face orice pentru
ca fericirea ei sã fie completã şi am
înţeles cã nu va fi fericitã alãturi de
mine. O iubesc..., dar asta nu îmi dã
dreptul sã o despart de cel iubit. Nici ţie,
mãrite nu îţi dã dreptul sã o desparţi de
pãrintele ei. Îţi spun cu regret cã, atâta
timp cât va şti cã este rãzboi, nu va
accepta sã-l însoţeascã pe Gerr...
TORR: Va accepta! Am un plan ce nu va da
greş (zâmbeşte cu subânţeles). Ca orice
soaţã demnã va trebui sã-şi urmeze soţul. Am
de când sã grãbesc nunta lor, astfel va fi
nevoitã sã îl însoţeascã pe tãrâmul
oamenilor, sã trãiascã alãturi de ei şi sã
înveţe sã-i iubeascã...
LARR: Iertare, rege! Mi se pare exagerat ce
aveţi de gând sã faceţi. Gândul ãsta mã
înfioarã, e prea tânãrã pentru a porni într-
o cãsãtorie şi apoi, dacã Gerr o va obliga
sã fugã împreunã o sã-l urascã. O sã-l
creadã nedemn de dragostea ei pentru cã a
obligat-o sã îşi pãrãseascã tatãl şi poporul.
TORR: Mai bine sã-l urascã, pe el, pe mine,
pe toatã lumea, decât sã vadã iadul cu
proprii ochi. Prefer sã blesteme întreg
Universul decât sã o vãd pierind în
flãcãrile întunericului. Mânia şi rãbdarea
mea au ajuns la capãt, mãcar fiica sã mi-o
slavez din acest coşmar, apoi pot sã îmi dau
duhul fericit. Vreau sã mor pentru poporul
Elf, dar cel mai mult îmi doresc sã mor
pentru fiica mea. Aşa cum buna ei mamã şi-a
dat viaţa pentru a o aduce pe lume. Vreau şi
pot sã mã sacrific pentru un popor întreg,
atunci sunt nevoit sã mã sacrific şi pentru
copila mea. Ea e tot ce am avut pe lume,
singura alinare, singura adiere, singura
razã de soarã. Ea trebuie salvatã, pentru cã
e singura care cunoaşte secretul rasei
noastre şi singura ceare o poate readuce la
viaţã.
LARR: Ce spui mãrite? Dacã Eurice va avea
copii cu Gerr aceştia nu vor fi în totalitae
elfi, se va naşte o nouã rasã...
TORR: Larr, Larr, cât de naiv eşti. Elfii
sunt cele mai înţelepte fiinţe de pe pãmânt
iar omul aproape cã i-a ajuns înţelepciunea.
Din cei doi se va naşte o creaturã puternicã
şi mult mai înţeleaptã. Se va naşte atât un
om cât şi un elf, mult superior oricãrei
alte rase. Şi apoi...îţi pot destãinui un
secret, şi îmi poţi jura cã buzele îţi sunt
pecetluite?
LARR: Orice mi-aţi spune mãrite, nu va ieşi
pe aceastã gurã.
TORR: Eurice s-a nãscut sub semnul celor
doisprezece vrãjitoare ale trecutului. S-a
nãscut sub semnul celor de mulţi apuşi. E
singura din neamul nostru care are puterea
nelimitatã a celor doisprezece, dar încã nu
îşi cunoaşte aceastã forţã. Atunci când o va
descoperi totul va fi bine. Ea va aduce
pacea şi viaţa în lãcaşul nostru. Ea este
ceea ce aşteptãm. Nu spada, nu aliaţi ci ea.
Este o zeiţã, o vrãjitoare, o forţã (a
rostit cu mândrie sub privirea îngrozitã a
lui Larr). Într-o zi destinul se va împlini
şi, atunci va fi prea târziu pentru Alkor.
Acum înţelegi de ce trebuie sã ne dãm viaţa
pentru ea? Nici un sacrificiu nu e prea mare
pentru cineva nãscut cu o asemenea putere. E
singura noastrã şansã, sã aşteptãm ca forţa
din ea sã iasã la ivealã, sã o iubim şi sã
îi ofermit tot ceea ce are nevoie pentru ca
spiritul ei sã se poatã dezvolta.
LARR: Dar rege, chiar dacã este nãscutã sub
acest semn nu însemnã cã forţa va fi a ei.
Cele doisprezece nu şi-au lãsat puterea
aievea, şi-au ales conducãtori e drept, dar
prea puţin dintre ei au avut parte de
puterea care le-a însoţit de-a lungul vieţii.
TORR: E drept prea bunul meu prieten, dar
înnainte sã se nascã am visat-o pe prima, ea
mi-a dezvãluit cã Eurice deţine puterea,
este vrãjitoare, este zeiţã. Mi-a spus sã am
rãbdare şi sã-i ofer tot ceea ce are nevoie,
doar simţinduse în siguranţã şi iubitã îşi
va dezvolta aceastã capacitate. Mi-a spus cã
destinul ei este acela de-a salva poporul
iar eu, ştiu cã destinul se va împlini.
