Mã aflu aproape de tãrm într-un aprilie înnorat şi friguros.Iarna a trecut,însã,briza poartã valurile înalte care izbesc faleza cu o forţã incredibilã.Zgomotul produs de acestea,inevitabil,îmi înfundã urechile;totuşi parcã aud un rãcnet al unei pãsãri necunoscute. Norii cenuşii,care aleargã deasupra,sunt vestitorii unei furtuni iminente. Sunt exact în mijlocul acestui peisaj incandescent,datoritã destinului şi nu mã gândesc nici o clipã sã fug în cãsuţa de lemn cãptuşitã cu polistiren.Nu vreau sã mã ascund în spatele neputiintelor mele,vreau sã înfrunt destinul,sã mã joc cu dânsul.Aerul sãrat îmi provoacã frisoane imposibil de explicat,dar am continuat sã-i-nfrunt rãceala. Condiţia omului nu e pusã în pericol de o brizã sau de vreun vârtej efemer,lupta interioarã cu mine însumi devenea apocalipticã.Trebuia sã mã obişnuiesc în acea atmosferã marinã trebuia sã rezist pentru a învãţa ce înseamnã acest colaj dintre realitate şi vis,trebuia sã mã detaşez de toate tristetile si toate suferinţele care fuseserã şi care urmau sã vinã...
