Caruta cu paie a omului negru ce trece mereu
Prin fata casei mele de lut maroniu,
Aceeasi speranta mi-aprinde-n sufletul meu,
Iar anii trecuti peste mine nu-i mai stiu.
O vad pe Fecioara din lumea divina
Si vad intuneric in loc de lumina.
Ma vad si pe mine imbracat intr-o zdreanta,
Dar nu-mi mai ramane decat...aceeasi speranta.
Continui sa sper si cuget in asta absurd
Si nu-mi mai ramane decat s-arunc zdreanta,
Sa raman gol,mut si surd ,
Dar sa-mi apar speranta.
Iar anii trecuti peste mine nu-i mai stiu
Aceeasi speranta mi-aprinde-n sufletul meu,
Prin fata casei mele de lut maroniu,
Caruta cu paie a omului negru ce trece mereu.
