Cutremur deşertul adâncit,
îngheţat în elegia ochilor:
Sufocaţi în luminã
de iluzie.
Şi-aş pune punct,
dar eşti eternã:
Fantoma ta devine o poveste!
Din ce în ce mai ternã,
exişti aici,
Dar nu în tine
şi nici acolo:
Eşti o granulã strãlucindã
din deşertul
ce mã suflã:
cu parfum de entitate.
Elegie eşti,
Deşertule,
adâncit într-un PIXEL de nisip!
Gheaţã, foc,
cãci urlu cu tãcere,
cãci sunt nimicul înspre
totul.
Şi ştii?
poate,
eu nu mai am curaj, iar TU
rãzbaţi tãcerea
cu neştiinţã
ce se-mbinã şi formeazã
Suflet,
CU luminã!
Cutremur iluzia,
ce o: CE TE vãd
în claritatea omogenã
a speranţei,
a slovelor îngânate,
amestecate,
În aburul creierului tãu!
Ce nu aude,
ci doar crede!
Esenţã,
elegie vieţuitã de
nonsensul
Sentimentului nomad,
nomadul fãrã punct:
cu zid, însã, de foc!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Eşti o granulã strãlucindã
Într-un pixel de nisip
(sã fie aceasta mãsura tuturor lucrurilor?)
