De-ar fi sã aleg un anotimp
în care sã fug de tine,
de durerea ce mi-o provoacã
nepãsarea ta, ar fi-n iarnã...
Sã-ţi rãmân în amintiri chinuitoare pe veci,
sã cauţi zâmbetul meu printre podoabele din pom
sã simţi miros de ninsoare, de alb, de curat
de rufe uscate în ger şi de brad.
La gura sobei s-adormi chinuit,
cu mine în gând, melancolic, plângând.
Zãpada sã îngroape urma paşilor mei,
viscolul sã-mprãştie amprenta trecerii mele prin viaţa ta...
Inima-mi lacrimã picãturi reci de sânge
din rana lãsat de ţurţurele uitarii
înfipt mişeleşte, â€ţucigând†sãgeata lui Cupidon.
Vor rãsuna colinde, dar ce folos
împreunã nu le vom mai fredona.
Într-o iarnã voi fugi de tine,
frigul va fi atât de atroce
şi cuvintele ne vor îngheţa pe buze,
nu-mi voi lua rãmas bun
doar voi dezerta de nepãsarea ta.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
De-atâta nepãsare, devii o dezertoare şi te doare.Frumoasã iarna prin care fugi. Dar tristã! La fel ca - blestemul - tãu.
Frumoase versuri!
