pe o ploaie în care animale alintate de stãpâni stãteau la gura sobei, doamna blajinã, cu glas suav şi ochii înceţoşaţi de neajunsuri şi de boalã, învãţãtoare, a jumãtate de cartier, pensionatã, era la vot.
spera sã schimbe viaţa pentru cã pe noi ne doare în cot de ea.
-Maicã, mã ajutã careva? - privi cu chipul carismatic reprezentanţii partidelor, marea
majoritate foşti elevi de-ai sãi.
-Vai, doamnã, fiecare voteazã ce vrea! - rãspunde o fãtucã sprijinitã-n ştampila electoralã.
bãtrâna doamnã, cu-n oftat prelung şi fãrã ochelarii oricum nefolositori (pensia abia de-i ajunge pentru dãri la stat), intrã-n cabinã trãgându-şi amãrãciunea dupã ea.
- ia maicã, votul meu...mi-ai dat doi litri de ulei şi ţie maicã, uite, te susţin. mi-ai dat un pix şi o brichetã sã ard pe altarul vremilor şi sã încurc iar drumul tãu...
ţi-aş da şi ţie votul meu de-aş şti cã mâine, omul meu, plecat de-o vreme dupã post şi amãraciune, sãtul de gãuri de covrig, s-ar mai întoarce în casa luminatã de un opaiţ.
- mânca-v-ar Raiul, cã pe noi, la iad ne-aţi dat...
şi uite, doamna învãtãtoare a votat, spãlându-ne cu totul de pãcat...
