Autor:	Lucia Pătrașcu ( Lucia Pătrașcu ) - [ PROZA ]
Titlu:	CU BOBUL

Din volumul EVANTAIUL ALBASTRU 2011 CU BOBUL În acel an, iarna venise bogatã şi darnicã în omãturi…Pentru copii, nu putea fi bucurie mai mare, decât sã se hârjoneascã prin zãpada albã şi pufoasã, care acoperea totul ca o frişcã generoasã şi imaculatã. Prima era joaca şi bãtaia cu bulgãri. Zburau prin aer proiectilele reci şi ude, ca nişte ghiulele. Şi mai voios, zburau chiotele puştanilor care însoţeau fiecare izbândã!... Apoi era datul cu sania!…Cãci, oricât de amãrâtã ţi-ar fi fost â€�ţambarcaţiunea”, dacã aluneca, se cheamã cã erai pe derdeluş, în rândul lumii…Şi apoi, derdeluşuri erau aproape la toate colţurile!...Cãci oraşul avea multe vaduri…Şi, pe timp de iarnã, acestea deveneau raiul copiilor!... Sãniile puteau fi şi ele mai mari sau mai mici…Dupã pricepere şi posibilitãţi… Cãci nu toatã lumea avea bob, ca alde copiii domnului Dobrescu, crâşmarul de la colţ!... Ce este un bob?... Se ştie!... O sanie lungã-lungã, destul de solidã, cu tãlpici metalice şi, desigur, fãrã spãtar. Dar, mai ales, cu volan pentru precizarea direcţiei!... Maşinã în toatã regula, ce mai!... Sã fi apucat o turã pe derdeluş cu bobul Dobreştilor era o adevãratã favoare, pe care nu o putea avea oricine. Astfel cã fiecare se dãdea cu ce avea!... Dar nici domnul Alexa, de pe strada Rahovei, tatãl lui Marcel, alias Bimbiricã, nu avea de ce sã fie mai prejos!...Fiare avea, cã era plinã curtea de ele, meseriaş era, cã le meşterea ca nimeni altul, volan de pus avea, cã doar avea în curte vreo douã camioane, cu care-şi câştiga traiul zilnic!...Şi în prãvãlie fel de fel de piese de rezervã…Şi-l avea şi pe Marcel, bãiat mãrişor şi hãrnicuţ, care, de voie, de nevoie îşi ajuta pãrintele la treabã. Aşa cã, merita şi el un bob! - Hai, bãiete, sã-l rostuim!...Cã, de când mã baţi la cap, mi-ajunge!...I-a venit vremea!... Bucuros, Marcel a sãrit sã-l ajute pe tatãl sãu. Au aşezat în frunte un fel de sãniuţã scurtã, care avea sã prindã direcţia de deplasare, cu volanul aferent, bineînţeles!...Au ataşat apoi partea cea mare de adevãratã sanie gospodãreascã, lungã şi zdravãnã...Şi, iacatã, bobu-i gata!... Bineînţeles cã micul vecin de peste drum, puştanul cel zburdalnic şi curios, Nicuşor, bãiatul lui nea Iani, cizmarul, nu putea lipsi de la aşa o întâmplare!...Dupã ce s-a zbânţuit cu bulgãri şi cu trânta prin zãpadã, vãzând cã în curte la nea Alexe se petrece ceva, s-a apropiat de poartã: - Da, ce faci acolo, Marcele? Nu-l mai numea Bimbiricã de când se întâmplase pocinogul cu lovitura de la picior şi cu dalacul, care a trebuit operat de doctor. - Haide sã te joci cu zãpadã, încercã el o momealã aruncând uşurel un bulgãre micuţ…A provocare!... Marcel rãspunse peste umãr, ocupat şi important: - Nu vin, mã! Nu vezi, cã-l ajut pe tata sã termine bobul acesta! Şi mai avem niţel. - Stai, cã vin şi eu sã vã ajut, nãvãli copilul pe poartã, fãrã sã mai aştepte invitaţie. Doar era ceva cu totul şi cu totul deosebit!... Un bob?!...Un bob este un bob!... Pânã spre prânz bobul a fost gata…Bun de zbor în jos, pe vadul Olangeriei...Ce mai?!...Trebuia pus la treabã!... - Hai, vii şi tu? Auzi vorbã!...Dacã vine?!...Cum sã nu!...Sigur cã vine!... Dar apoi, puştanul îşi luã seama şi rãmase puţin bosumflat. Ştia cã nu poate pleca aşa, la derdeluş, fãrã sã cearã voie. - Dar tata? - Lasã cã merg eu cu tine sã-i cerem voie, spuse generos Bimbiricã, mai ales cã de la el i s-a tras copilului astã varã operaţia aceea la picior. Şi n-a fost deloc un lucru uşor!... Zis şi fãcut!... Nea Iani a fost de acord, cu condiţia ca Nicuşor sã nu se despartã de Marcel şi tot cu el sã se întoarcã acasã pe înserat. Copiii au ţinut-o într-o hârjoanã pe Rahova, pânã în capul vadului, unde avea sã înceapã marea aventurã. O liotã întreagã de puştani, şi mai mari, şi mai mici au urmat în alai pe Marcel şi bobul sãu, ajutând fiecare, agãţându-se sau împingând. Mã rog, fiecare vroia sã participe într-un fel la eveniment. Era al doilea bob din zonã!... Odatã ajunşi în buza vadului, de unde avea sã înceapã coborârea, Marcel şi-a organizat echipa care avea sã participe la inaugurare. Nu l-a uitat nici pe Nicuşor! -Tu stai aici, mai în spatele bobului!...În faţã te poţi lovi!...Şi uite, o sã te ţinã în braţe bãiatul ãsta mai mare. Tu apucã-te bine de scândurã şi nu-i da drumul! Bine? - Bine, rãspunse Nicuşor, aşezându-se ascultãtor la locul lui. - Toatã lumea s-a aşezat? Gata? - Gata! a rãspuns cu voioşie gaşca aşezatã pe bob. - Pârtie! a strigat Marcel mândru cã i-a venit şi lui rândul sã conducã un bob. Şi, punând hotãrât mâna pe volan, a lovit vitejeşte cu câlcâiul în zãpadã. Bobul a pornit uşurel la vale. Nu avea nevoie de mare avânt!...Zãpada era numai bunã…Şi vadul era el însuşi destul de avântat!...Fãcea treaba singur…Astfel cã sania a început sã meargã strunã!... Organizarea era bunã!...Zãpada era şi mai bunã!...Dar socoteala de acasã, nu se potriveşte niciodatã cu socoteala din târg!...Şi, cu atât mai puţin cu cea de pe derdeluş!... Nicuşor era tare voios cã zboarã pe pârtia albã în chiotele celor ce stãteau pe margine şi priveau sã vadã ce-o sã iasã. Şi, fericit, îi saluta cu mâinile ridicate deasupra capului. Uitase cã trebuie sã se ţinã bine!...Ca într-un film, prin faţa ochilor îi treceau casele celor ce locuiau pe aici. Case acoperite fiecare cu câte o cuşmã de zãpadã, din care, ca o panã pusã, aşa, de ornament, ieşea câte un vãlãtuc de fum cenuşiu. Încet-încet, bobul prinse vitezã…Cãci, acum, nimeni nu mai conducea sania!...Nimeni, decât valea, lunecuşul şi derdeluşul!...Şi, la prima denivelare, tot echipajul a fãcut o precarã echilibristicã şi apoi s-a rãsturnat pe o parte, lunecând aşa mai departe, dupã ce a lovit un gard pãrelnic, acoperit de zãpadã, dãrâmându-l. Era gardul de la curtea Olgãi!...Olga lui Patcapai!...Gard fãcut din nuiele împletite, uşurel şi lesne de mutat din loc, la o adicã. Şi de sãrit!... Cãci peste el a sãrit Nicuşor, aproape fãrã sã-şi dea seama şi a aterizat peste acoperişul unui coteţ de pãsãri. Acoperiş vremelnic şi acesta, cãci s-a rupt sub bufnitura bãiatului şi acesta a aterizat în interior, pe ceva cãlduţ, moale şi foarte mirositor. Speriate, toate înaripatele din coteţ, care treceau şi ele cum puteau prin iarna aceasta grea, au început a cotcodãci, încercând sã iasã afarã prin spãrturã. Câinele se zbãtea şi hãmãia, mai sã rupã lanţul!... - Da, care eşti acolo?...Aţi venit la furat gãini?...Sãriţi!...Hoţii!...Nu vã mai saturã Dumnezeu?...Veniţi şi în toiul zilei?...Nenorociţilor!... Pe uşa casei, a ieşit repezit ţaţa Olga, cu o broboadã aruncatã pe cap şi, apucând la iuţealã târnul de mãturat zãpada, se aruncã înspre coteţ, gata sã-şi apere avutul. Ce a gãsit acolo? Un ghemotoc morfolit, mânjit de toate cele, morman mişcãtor, din care numai ochii priveau în jur nãuciţi de toatã întâmplarea. - Batã-te sã te batã!...Da, tu, care eşti, mã?...Şi ce cauţi aici?...Alt loc mai bun de joacã nu ţi-ai gãsit pe vremea asta!... Femeia se mira, îl bodogãnea, dar pricepuse cã este o întâmplare neaşteptatã. Nici nu mai ştia ce sã facã!...Sã râdã ?...Sau sã-l certe?... Oricum ar fi fost, lucrurile nu puteau rãmâne aşa! Cu mâini pricepute scoase bãiatul din mocirleala aceea urât mirositoare şi cu un gest iute îi şterse cu poala şorţului faţa mânjitã. Sã-l vadã mai bine!...Şi sã-l cunoascã!... - Aoleu!...Tu, parc-ai fi ãla mic, nepotul lu ţa`Petrica a lui Bohorodi!... Al ei eşti, mã? Spune!... Copilul dãdu uşurel din cap…Ăla era!...Cã de vorbit nici nu putea vorbi!... - Stai colea sã te curãţ!...Şi, luând în pumni zãpadã albã şi pufoasã, începu sã-l frece cu nãdejde pe toate pãrţile. Şi pe faţã, şi pe haine, şi pe cãciuliţã, şi pe ghetuţe!... - Vai de mine, da ce tare miroşi!...Ce mã fac eu cu tine?... Stãpânul casei, Patcapai, Barabulea, cum îl ştia toatã lumea, numai în izmene, urmãrise pe fereastrã ce şi cum, gata sã sarã în ajutor dacã ar fi fost cazul. El crãpã gârliciul şi strigã la femeie: - Şi-acu, ce stai? Bagã copilul în casã! Vrei sã îngheţe de tot? - Da, pute! - Dezbracã-l! Femeia se dezmetici din nãucealã, apucã bãiatul de-un umãr ducându-l pânã în pragul casei, trase de pe el tot, şi haine groase, şi ciubote, aruncându-le încolo şi bãgã copilul în casã la cãlduricã. Patcapai luã cu o cãniţã apã din gãleata acoperitã cu un fund de lemn şi i-o întinse: - Ia, sã-ţi treacã de sperieturã! Cum te cheamã? - Nicuşor, rãspunse bãiatul dezgheţat şi cu ochii roatã în toate pãrţile. Cã era tare curios de felul lui!... - De-al cui eşti tu? - A lui Iani, cizmarul de pe Rahova şi pe mama o cheamã Vasilica. Omul ştiu despre cine este vorba, cã tot la domnul Iani îşi ducea şi el sãrãcia de încãlţãminte sã i-o repare. - Aha! Şi ce fãceai tu pe la noi? se fãcu omul cã nu ştie ce şi cum. - Mã dãdeam cu bobul, cu Bimbiricã, rãspunse copilul mândru, ca sã priceapã şi gazda cã nu este vorba despre orice fel de sanie. - La noi în curte? merse omul cu gluma mai departe. - Nu! Pe vad! - Şi cum ai ajuns la noi? - Nu ştiu! Copilul spunea adevãrul gol-goluţ. Habar n-avea cum şi de ce s-a întâmplat aşa ceva. Şi cum de a ajuns el aici!...Bãrbatul zâmbi furişat, apoi serios şi grav: - Aşa!...Nu ştii?...Mãi femeie, tu nu vezi cã avem un musafir? Nu-l serveşti cu nimic? Olga scoase cu linguroiul, din oala ce zãcea pe marginea plitei calde, nişte boabe de porumb galbene şi fierbinţi, îi umplu o strãchinioarã cu vârf, presãrã deasupra zahãr şi-l tratã pe Nicuşor: - Mãnâncã!...O sã-ţi placã!...E bun!... Bãiatul începu sã mãnânce cu poftã…Sigur cã-i plãcea!...Cã era bun!...Şi cald!...Mai mâncase la mamaia sa, jos, în Bãligoşi!...Ştia!... - Ei, şi-acum, ce sã facem cu el? - O sã-l reped colea, la ţa`Petrica!...Sã vadã de el şi sã dea vorbã acasã, sã nu se sperie oamenii aceia, crezând cã s-a întâmplat ceva. Zis şi fãcut!...A trântit Olga hainele murdare într-o traistã, a învelit copilul într-o pãturã mai groasã, l-a aşezat pe sania mititicã, pe care o avea în curte pentru ãle nevoi şi, haida-ha, a plecat la Petrica lui Bohorodi sã-i ducã nepotul plocon. Acolo, copiii bunicii, cãci avea şi ea destui, cam de aceeaşi vârstã, se zbenguiau prin zãpadã. Tare s-au mirat când l-au vãzut pe Nicuşor aşa înfofolit. Au strigat care mai de care: - Mamã, l-a adus pe Nicuşor. Femeia a ieşit afarã şi s-a speriat de-a binelea când şi-a vãzut nepotul împãturit ca o sarma şi pe mâini strãine. - Vai de mine şi de mine!...Ce s-a întâmplat?...Ce-ai pãţit, copile?...Olgã, dar de ce este cu tine?... Petrica se aştepta la orice!...Doar mai trãsese ea pocinoguri cu nepotul acesta!... - Stai liniştitã, ţa`Petrico, n-are nimic!...A cãzut la noi în coteţ!...Da, nu s-a rãnit!... - Cum, la voi în coteţ?...Da, ce-a cãutat acolo?... Şi Olga lui Patcapai, prinse a povesti ce şi cum şi încheie mulţumitã: - Bine cã amãrâtul cela de bãrbatu-meu n-a fãcut gardul mai zdravãn!...Şi nici acoperişul de la coteţ!...Cã se lovea bãiatul rãu, cine mai ştie cum!... Şi, uite aşa, mai devine cã înţelege omul cum lenea sau neputinţa unuia poate fi în folosul altuia!... Bunica şi-a scos nepotul din învelişuri, l-a â€�ţdespachetat” adicã, şi l-a bãgat în casã la cãldurã. Copiii femeii, micii unchi şi mãtuşile mititele ale pãţitului, au lãsat joaca şi au intrat buluc în casã dupã el, sã afle ce şi cum. - Închideţi uşa, cã intrã frigul, a mai strigat ţaţa Petrica...Nu vã mai izmeniţi atâta!... Apoi s-a întors cãtre femeie: - Mulţumesc, Olguţo, cã ai avut grijã de ştruluibatul asta. Cã mereu face câte o nefãcutã!...Nu are stare deloc!...Da, nu intri sã te încãlzeşti niţel? - Nu, ţaţã Petrico, nu pot! Lasã, altãdatã! Abia m-am mai aerisit şi eu!...Şi-apoi, ştii cum face Patcapai! Trebuie sã fiu înapoi acasã, cã ţipã! Şi nu este departe!...Colea!...La o aruncãturã de bãţ!... Aşa este!...Distanţa nu era prea mare!...Femeia şi-a luat ziua-bunã. Şi, trântind pãtura în care fusese învelit copilul pe sanie, a apucat de sfoara scãmoşatã şi, cu pas apãsat, a plecat spre casa ei, sã-i spunã lui Patcapai cã a dus copilul. Acesta trãsese ceva pe el şi încerca sã acopere coteţul cu nişte cartoane, ce le avea prin magazie… Å¢aţa Petrica a intrat înãuntru, unde Nicuşor, ca un mic erou, stãtea în mijlocul patului şi povestea întâmplarea prin care a trecut. Toţi ascultau cu ochii mãriţi de uimire. Pe vad?...Cu bobul?...Aceasta era ceva nemaipomenit!... - Vrem şi noi cu bobul!... Femeia a privit o clipã mica revoltã. Apoi le-a tãiat-o scurt: - Pe coteţ?!... Lucia Pãtraşcu Brãila

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]