Autor:	Lucia Pătrașcu ( Lucia Pătrașcu ) - [ DIVERSE ]
Titlu:	DESPRE O CARTE (1)

DESPRE â€�ţ FIARE ŞI OAMENI ” de Mihai Vintilã Am primit cartea â€�ţFIARE şi OAMENI ” scrisã de domnul MIHAI VINTILÄ‚. Cartea are un titlu neaşteptat, pe care cititorul îl înţelege deplin abia din poezia omonimã cuprinsã în carte. Mulţumesc autorului pentru acest dar!... Este un dar care â€�ţ mi-a dat de furcã ” o bunã bucatã de vreme. Cãci doream sã prind în înţelegerea mea aceastã formã de poezie. Scurtã şi adâncã, precum o tãieturã de bisturiu, care doare, dar vindecã. Poezie fãrã prea multe semne de punctuaţie, care ar îngrãdi gândirea cititorului, ţinându-l pe fãgaşul impus de autor. Fiecare poezie pare un careu de cuvinte încrucişate în care eu, un cititor, aşez punctuaţia şi dezleg şarada. Poezie scurtã, versuri scurte, cãci domnul Mihai Vintilã este un om ocupat. Ocupat nu numai cu profesiunea sa, cea de toate zilele. Ocupat sã descifreze metodic viaţa în toatã amploarea ei!... Dumnealui este ocupat cu multe lucruri!...Cu ce?... Cu VORBELE!... Cu toate acele vorbe care trãiesc. Printr-un â€�ţ…schimb de cuvinte ”care devin odatã cu trecerea timpului vorbe â€�ţ Împlinite ” , pline de esenţa gândirii rotunde, încercând sã prindã perfecţiunea în interiorul lor, â€�ţ…ca aluatul / Bine dospit ” în covata vieţii. Poetul ne limpezeşte, explicând cum oricare om, intrând în viaţã, a primit â€�ţ Un credit de minute” , pe care fiecare îl consumã cum poate şi cum se pricepe. De ce vorbim despre minute? Nici mai mult?...Nici mai puţin?...Deoarece, secundele te pãcãlesc sã le cheltuieşti, iar ora te sperie când constaţi marea risipã a clipelor. Ce sã mai vorbim de zile?...Sau de ani?... Dar poetul nu are timp sã se sperie!... El ştie cã â€�ţ Zilele ce trec ” sunt adãpate de â€�ţ Trãiri deşarte ”. Şi pânã la urmã, zilele acelea ( mai bune sau mai rele! ) vor face pace, cãci â€�ţ Se vor îmbrãţişa / În linişte / Când vine umbra ”… Repet: poetul este un om ocupat!...Cu ce ?... Cu CÄ‚RÅ¢ILE!... Cele scrise de el însuşi…Sau cu cele pe care le soarbe cãutând în ele o â€�ţ Ştiinţã de povaţã ” şi atunci simte cã alãturi â€�ţ…în pãrţi / Parcã mai am o viaţã”. Cãci ele, cãrţile, sunt prieteni buni care â€�ţ…amuţesc / Sub povara necitirii ” rãmânând doar â€�ţ…şoapte ”. Cu fiecare COTIDIAN!... Cu acel cotidian în care observã şi bune, şi rele, pentru cã â€�ţ Rãutatea creşte în noi/……/...o înfruntãm / Cu mai puţine fapte ”. Un astfel de cotidian în care â€�ţ homo homini lupus est ” , cum spune un proverb latin. Cãci poetul constatã cã: â€�ţ…timpul / A omorât fiarele / Şi au rãmas oamenii / Sã fie în acelaşi timp / Amândouã ”. Este o tristeţe în care doar â€�ţ Gândul îţi e / Un zburãtor ”. Dar aceastã tristeţe se consoleazã cu altceva. Cu GÂNDUL DE IUBIRE!... Un sentiment fãrã de care viaţa n-ar fi întreagã!...Şi numai â€�ţ …zborul / Zâmbetului meu /……./ Obosit în bucurie ” se odihneşte â€�ţ Pe-a ta margine de pleoapã ” pentru a pãstra nerãtãcitã â€�ţ Partea cea mai bunã ” a inimii. Cãci ar fi prea trist sã ajungã la concluzia cã între cei doi â€�ţ…au rãmas doar şoapte ”!... Tot ca o consolare se îmbogãţeşte cu un alt gând, care-l construieşte mereu… Cu GÂNDUL DE APARTENENŢĂ Poetul se întreabã dacã la Siliştea â€�ţ Sã fie aerul / Sã fie gândul / Sã fie locul / Care-i al meu? ” Pentru cã â€�ţ Niciodatã soarele nu a fost aşa / De mare / De prietenos / De aproape de mine / Ca atunci când bucuros / Am aruncat ochii spre cer / La Siliştea ”. Acelaşi gând îl ţine aproape de Brãila, oraş pe care â€�ţ…trebuie sã-l ascultãm, / Sã-l înţelegem, / Sã-l ajutãm, / Sã poatã vorbi / Ca sã-l pricepem ” . Brãila, oraş în care celebrul ceas â€�ţ Şi azi / Albastru de ani / Ne saluţi cu o bãtaie ”. Brãila alintatã de Dunãre, care â€�ţ Îmbrãţişeazã oraşul ”, cãci â€�ţE una cu el / Dunãrea ”. Toate aceste trãiri ale poetului ne învaţã cã va fi un sfârşit atunci când â€�ţ Lipsit de voinţã / Fãrã putere / Nu mai erai / Fiinţã ”. Simţim cã se întâmplã aşa şi totuşi, surprinşi â€�ţ Şi muţi suntem / Când vine umbra ”. Noi sã credeam cã â€�ţ Aşa doar anii mai mor ”. Din viaţa trecutã şi petrecutã rãmâne ceva: â€�ţ…zâmbetul acela / va fi veşnic / Într-o fotografie ”, dupã ce din primii ani â€�ţ Te-ai dus / Copilãrie / ….. / Iar amintirea / Nu s-a scurs ” şi, doar â€�ţ Picãturile de timp / ….. / Rãmânând sã povesteascã / Ce-a fost ”. Este â€�ţ Fiare şi oameni ” scrisã de Mihai Vintilã o carte dãruitã!.. O carte plinã de â€�ţ Vibraţii de vorbe / Şi trãire de vise ”... A fost frumoasã lectura acestei cãrţi!... Lucia Pãtraşcu Brãila

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]