albul ochilor troienit
incandescent de neonul irisului
spulberat de şoapte inerte
scoase-n duet cu oftatul efemer
al paşilor schilodiţi de neputinţa nemuririi
mã scarpinã
obsesiv în parfumul ieftin al toamnei plângãcioase
şi mã doare
în praful banilor aruncaţi cu gãleata
peste capetele încoronate
ale leilor de circ
apucându-mã de piciorul vieţii încolãcite
pe urme de rug stins în sputa viselor
preling capul greu pe nicovala
adormitã a norilor
