Se-aşterne roua-n mine şi pe gene
Şi-adâncã aşteptare va renaşte,
Şuvoi de întrebãri îmi curge-n vene,
Iubirea mea, doar inima cunoaşte!
Petale dulci de trandafir ne cheamã,
Ne leagãnã pe-albaştri nori de vise
Iubindu-ne cu dor şi fãrã teamã
Şi-n stele, toate astea vor fi scrise.
Nu-mi explicam nicicând a mea iubire,
Nici fluturii zburdând, acum prin mine,
Se-nnoadã dragostea prin mii de fire,
Din norii mei îmi iau doar ce-mi convine.
Iubesc sublim, cum nicicând n-am iubit!
Eşti Univers, eşti tot ce mã-nconjoarã
Eşti lunã, stele, soare-n rãsãrit,
Şi numai noi pe strune de vioarã.
Şi ploi de vise se-aştern în prag de zori,
O amintire ce-n viitor e noi,
O caldã dezmierdare şi dulci fiori
Şi o-ngemãnare de culori în doi.
