Un domn, nu chiar oarecare,
Strânsese dumnealui avere
Destul de mare,
Cãci banu` ochi de-ncornorat
L-a tentat,
Şi din ce ai
Tot mai doreşti,
Nu poţi uşor sã te opreşti.
Aşa şi dansul a fãcut,
Dar un destin neprevãzut
A vrut ca într-un miez de noapte
Sã-l viziteze doamna moarte!
Ajunse astfel fãr` sã vrea
La poarta Raiului sã stea.
Fiind de mult obişnuit
Cu timpul foarte drãmuit,
Având la toţi intrãri permise
Şi uşile doar larg deschise,
Îşi pierdu repede rãbdarea
Şi cum îl nãpãdi sudoarea
Începu în poartã
Cu furie sã batã.
O voce blândã dar cu fermitate
Îi zise:
De ce faci aşa zgomot frate?
Viaţa îţi este cântãritã
Şi în fapte drãmuitã.
Nu cã e un pãcat
Dar ai fost om bogat
Şi se pare
Cã acolo jos
N-ai învãţat sã ai rãbdare.
Omul fãcu o strâmbãturã
Şi-n gând rosti înjurãturã!
Amarnica soarta,
Şi-acum aşteaptã la poartã!
Morala învaţã în van:
Cu nici un ban
Nu-ţi poţi lua cumpãtare în minte
Ori intrare la cele sfinte.
