Ce este copilaria?Nu existã nicio definiţie precisã,nu existã nici teoreme care sã o defineasca,este ceva din noi.O noţiune abstractã,întâlnitã de copii.Meditez asupra acestui "fenomen",dar dintr-o datã gândurile mã duc într-un tãrâm pe care nu vroiam sã-l mai vãd vreodatã.Era un tãrâm unde întunericul stãpânea,copacii erau goi,trişti,iar undeva foarte departe se auzea un pian.Oare cine cânta atât de liniştit!?Sunetele pianului mã linişteau,deoarece eram într-un fel sau altul speriatã.Nu ştiam ce se întamplã şi ce caut acolo.Eram desculţã,îmbracatã intr-o rochie albã,lungã,cu pãrul desprins.Hotarasc sã merg,sã aflu unde sunt.Fiecare pas însemna înca un strop de teamã în sufletul meu.Inima bãtea din ce în ce mai tare.Deodatã,o adiere puternicã îmi fluturã pãrul şi rochia.Oare ce a fost? Nu am curaj sã mã întorc,aşa cã îmi continui drumul.Dintr-o datã,acea adiere apare iar.Oare ce se întamplã?M-am întors,cu toate cã nu vroiam.Era un tânar blond,cu ochii albaştri ca Cerul,chipeş.Stãtea totuşi departe de mine.Am încercat sã mã apropii dar a fugit.Mi-am continuat drumul.Cu fiecare pas fãcut,sunetele rãspândite de pian deveneau din ce în ce mai accentuate.Eram pierdutã printre notele muzicale,dar inima nu.Bãtea tot mai tare când în minte apãrea acel tânar.În drumul meu,gãsesc o oglindã spartã,erau doar bucaţi mici.Atingând o bucatã tânãrul apare iar.Încerc sã îl ating,dar inima bate prea tare.Mii de fluturaşi sunt in stomac.Nu ştiu ce e cu mine,nu am mai întâlnit acest sentiment niciodatã.Deodatã,lângã mine şi acel tânãr,apare si pianul.Este un pian superb,alb ca neaua cu o fatã care cântã ca un înger.Mã apropii de acel bãiat,inima îmi cere sã il sãrut,aşa cã mã apropii şi... chiar îl sãrut.Brusc,mã trezesc într-un tãrâm,complet diferit faţã de cel întunecat.Erau mii de flori,mii de fluturaşi.Eram desculţã,îmbracatã într-o rochie albastrã,lungã,strãlucitoare,dar nu asta era important.Cel mai important lucru este,în acest moment cã bãiatul chipeş se aflã lângã mine.Mã ţine de mânã şi mã conduce cãtre doua porţi.Una neagrã,una albã.O deschid pe cea neagrã mai întai.Acolo,este maturitatea.Un loc întunecat,plin de griji şi de stres.O închid imediat ce vãd ce se aflã acolo,dar o deschid pe cea albã.Acolo gãsesc,jocurile copilariei,frumuseţea ei,lipsa grijilor şi a stresului,LUMEA ÎN CARE VREAU SÄ‚ TRÄ‚IESC.Dar am de ales.Dacã vreau sã rãmân cu acel bãiat,va trebui sã aleg poarta neagrã,dacã vreau sã mã întorc în lumea copilãriei va trebui sã aleg uşa albã.Dar,nu! Eu sunt o adolescentã,nu atât de grijulie.Nu vreau sã aleg nicio poartã.Nu vreau sã fiu matura,dar nici sã ma întorc în lumea basmelor.Vreau sã rãmân aşa cum sunt,veşnic visãtoare.Brusc,mã întorc în camera mea.Se pare cã a fost un vis,totusi ciudat.Meditez asupra visului ... aşa mã voi relaxa. NU ÎÅ¢I DORI SÄ‚ AJUNGI ÎN LUMEA MATURITÄ‚TII,APRECIAZÄ‚ COPILÄ‚RIA ŞI ADOLESCENÅ¢A,CÂT NU E PREA TÂRZIU. Sfârşit!
