Mã privesc cu coada ochiului în oglindã şi mã mir sã vãd cât sunt de micã, de parcã întreaga mea viaţã n-ar fi fost decât procesul unei diminuãri progresive.
Sã fie, oare, micşorarea concretã a omului care-şi pãrãseşte dimensiunile de adult şi se angajeazã pe drumul lung ce strãbate bãtrâneţea şi moartea mergând spre depãrtãrile în care nu mai existã decât neantul fãrã dimensiuni?
Ori, poate, aceastã micşorare nu-i decât o iluzie opticã. Apar mereu mai micã: întâi ca o mieluşea, apoi ca un piţigoi, şi în cele din urmã ca un fluture...
Atunci când se întâlnesc pe neaşteptate douã vârste diferite, frumuseţea tinereţii nu-i decât scânteia ce ţâşneşte din depãrtarea anilor, este abolirea cronologiei şi revolta împotriva timpului...
