O mare teamã a fost naşterea mea
dar mai mare fricã mi-a fost de moarte
însã mi-a fost foarte fricã
de acea frontierã sau poartã a omenirii.
Dincolo de poartã te întâlneşti cu tine însuţi
aşa cum nu te ştiai
nici habar n-aveai.
Poţi sã vezi atunci în interiorul tãu:
trufia, mândria, laşitatea şi ipocrizia...
N-aveam curajul sã mã uit în ochii mei.
Am ridicat o mânã, am salutat...
însã eram ca-ntr-o oglindã
cu toate gesturile mele.
În sfârşit
eram eu cu mine....
iar jumãtãţile mele
îsi aruncau deochiuri între ele
şi ne plângeam
împreunã,
de milã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îţi mulţumesc şi eu. Se vede treba cã eşti un perfecţionist. Acum pot sã ingurgitez şi eu poemul, cu mai mare plãcere, şi chiar sã-l las sã-mi bucure sufletul. Tot înainte!
Nu asupra faptului cã textul e un pic mai confuz (faţã de alte poeme plasate de tine) vreau sã mã opresc, dar te-aş sfãtui sã pui virgulele mai cu grijã, cã e mare pãcat!