Durerea lumii
se coace-n aluat de stele.
Pe farfuria spaţiului minune
sunt doar o pâine şi o cupã însetatã.
Şi curcubeie, garniturã,
orneazã cu emfazã platoul ce troneazã-n centru mesii,
ospãţul zeilor ce umblã travestiţi prin mine
sã celebreze în duh şi-n carne.
Durerea lumii
în atriu se resoarbe,
macereazã gând şi vise şi-apoi alchimizeazã
şi lacrima ce-ngheaţã şi lacrima ce arde!
Un rug lichid va curge în artere
ca pâinea generoasã-a vieţii,
crescutã în cuptorul epidermei
sã fie opulentã şi sãratã!
Durerea lumii
din pivniţele firii un miracol fermenteazã,
nevãzutã lume sub ochiul care rumeneşte clipa,
înainte de-a se frânge-n pâine sacrã
şi-a împãrţi luminã tainicã
la cina dinlãuntrul meu,
pe care moştenire o voi primi tot eu
dupã o rãstignire înainte de ’nãlţare!
La cina zeilor din mine
sunt pâine sacrã
şi-o cupã însetatã!
