pribeag în trupul lumii sunt la vama aurie
prin vãzduh rostogolesc pãsãri mit
dinţii tatãlui meu nemuritor îmi cresc unul câte unul
licitez cu muriri rãstignite pe cruci de uitare
durerile pulsânde din piatrã mã rãsfoiesc sângerându-mã
visez la nenuntitele izvoare risipã de mãslini în clipã
în lutul ce descântã multicolore curgeri de rãdãcini în limbã
pribegiile mã desfãşoarã ca pe stindarde
bãtãlii fãrã sorţi de izbândã aliniazã urzicate atingeri
de clipa mea muritoare
cu tot ce sunt mã predau sferei ce se vrea candoare
în trupul lumii tropotesc bucurii şi lacrime albe
tatuez pe artere o matcã cu aripe în care zilnic plonjez
de vãzduhuri ud sã ies în arşiţa zilei
pribeag în trupul lumii sunt Doamne
şi împuns de suliţã în coastã
sângerez luminã
