am rãtãcit de mine într-o fântânã seacã
armuri de întuneric au spintecat proscrisele dorinţe
m-au zidit cu mâluri celule din strãine ţãrmuri
şi plumb topit mi-a ars aripile plãpânde
genunea mi-a sorbit azurul limbii şi-a nãruit
coloanele de clorofilã!
dar vulturii misterelor din grindã
troiţã mi-au clãdit fântâna sã mã umple
şi au trimis izvorul de vãzduhuri cu miros de ruguri
sã-mi tatueze pielea de luturi sclipitoare
sãmânţa vieţii defoliind de taine
miracol sunt în crugul lumii
înainte de-a mã deschide-n pleoapa dimineţii
muririrea mi-o asum în ochi lucid
din vertebra suitoare-n mine cu sfâşieri
orbirile se smulg
ca sã-mi rãscumpãr veşnicia
încep sã scriu poemele iubirii în propria mea piele
din grinda veşniciei
vulturii-mi vegheazã înãlţarea!
