Doar cuvintele ce învãluiesc iubire,
Acei paşi pânã al rãsãritului de surâs,
Un sãrut şi cãldura ce porţi în piept,
Doar tu ştii bine deci ai înţeles.
Caut o sumã numãrând stelele,
Pentru cã încã eşti pentru iubire,
Iar mâine mã calci într-o privire,
Respirându-mã în parfumul de sprâncene.
Acum cã eşti în inimã ca o zvâcnire,
Rãtãcim ca doi copii de mânã,
Este un anotimp numit fericire,
Ce rãbdãtor timpul nu mãsoarã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Un poem sensibil, cu imagini care pãstreazã ceva inefabil, misterios şi care mi-au amintit,pe alocuri,de libertatea asociaţiilor din poezia lui Gellu Naum si de sintaxa inversatã.La final aveţi o tuşã originalã care mi-a plãcut mult: - anotimpul numit fericire - o imagine simplã şi luminoasã, ce rãmâne în memoria cititorului... în orice caz, pe mine m-a atins.
