Când te-am întâlnit acum opt ani, m-a cuprins o senzaţie familiarã, ca un ecou venit dintr-un alt timp, un dulce vertij, un déjà-vu. Nimic nu mi se pãrea cu adevãrat necunoscut, ca şi cum o parte din mine te-ar fi aşteptat dintotdeauna, fãrã sã ştie.
Aveai pãrul lung şi cârlionţat, liber, aproape neîmblânzit, ce îti încadra-ţi chipul cu o graţie naturalã. Îmi amintesc cum ţi-am simţit privirea asupra mea, intensã, tulburãtoare, ca şi cum m-ai fi scanat, ca şi cum ai fi citit în mine cu o uşurinţã dezarmantã.
Apoi privirile noastre s-au întâlnit. Timpul s-a oprit, iar în acel moment tãcut, m-am recunoscut în sufletul tãu. Nu a fost o simplã întâlnire, ci o fireascã oglindire, o evidenţã, ceva profund şi inexplicabil.
Erau presãrate în tine: muzicã si note invizibile plutind în aer, un cântec pe care doar inima îl poate auzi. Era poezie în fiecare gest, în lumina care te înconjura. Erai o persoanã luminoasã, iar acea luminã venea din ceea ce eşti.
Erai, şi înca esti acea prezenţã rarã, blândã şi strãlucitoare, ca şi cum universul însuşi ţi-ar fi şoptit numele mult înainte ca eu sã te întâlnesc.
Din acea zi, mergeam cu aceastã certitudine fragilã şi persistentã: te cunoşteam deja, undeva, înainte chiar de a exista. Nimic nu mai era la fel. De la întâlnirea noastrã, am fost împinşi sã evoluãm, sã fim şi sã oferim ce e mai bun din noi. Mi-am dat seama cã tot ceea ce trāisem pânã atunci rezona în disonanţã vibraţionalã, suna fals, pentru cã universul conspirase altceva, si anume sã ne acordeze pe aceeaşi frecvenţã.
Astãzi doar te privesc şi inima mi se umple de mândrie.Uitã-te ce gentleman ai devenit,cum ai învãţat sã spui - nu - celor ce voiau doar sã profite, cum ştii sã alegi dreptatea şi echilibrul în fiecare decizie.Sunt mândrã de tine,de curajul tãu tãcut, de demnitatea ta liniştitã,de felul în care lumina ta se revarsã acum doar pentru cei care meritã.
Şi te privesc, admirând omul care ai ales sã fii, puternic, blând şi înţelept,
un suflet care ştie sã fie adevãrat,fãrã compromisuri, fãrã teamã.
Sunt si voi fi pentru tine o iubire necondiţionatã, chiar şi atunci când anii vor trece peste noi, chiar dacã viaţa, durerea sau boala ne-ar încerca sau ne-ar despãrţi. Voi fi pentru tine pansamentul, leacul şi dulce melodie care te învãluie.
Când vei avea nevoie de mine, scrie-mi.Voi fi acolo, alãturi de tine.Şi sã ştii asta: nimeni, nici timpul, nici distanţa, nici adversitatea nu va putea şterge aceste simtiri. Voi reveni la tine, aşa cum suflul se întoarce la mare, aşa cum lumina se întoarce la zori. Voi fi refugiul tãu, ecoul tãu, portul tãu în furtunã, şi... da,inima mea nu va avea niciodatã alt refugiu decât în cuibul inimii tale.
Disclaimer. Acest text nu are o tentā autobiograficā în schimb, am o imaginatie literarā foarte fertilā.
|