Capitolul 1
Pe bune? Chiar mã duci la mama?
-Pe bune? Chiar mã duci la mama mea? spune Matei, cu feţişoara aia mucalitã şi se
uitã drept în sus la Claudiu. Ochii micuţului, de un albastru deschis aproape îi ies
din orbite.
Claudiu, cu un cojoc din blanã de miel, cu gluga trasã peste cap, îşi aprinde cu greu
o ţigarã, din cauza viscolului. Ce sã te faci cu el, aşa mititel, zdrenţãros , mucios,
plin de bube şi zgârieturi?! S-au oprit la marginea şoselei, aşteptând.
Lângã ei un geamantan mare, din plastic pânzat, parcã de prin anii '70, când
mergeau, cu bilet prin sindicat, pãrinţii cu copiii la mare. Deşi ei nu aveau habar de
acest fapt, geamantanul de lângã ei, cu acea culoare roz spãlãcitã, începe sã se
umple de zãpada care curge fãrã încetare.
- Fii atent, spune Claudiu. Ioana, te-a nãscut ea? Eşti sigur?
-M-a nãscut ea, acolo, în Centru, mi-a povestit Rita cum m-a nãscut.
-Ok, atunci ţine minte: te va iubi pânã la moarte. Aşa sunt toate mamele.
-Dar a plecat în Italia.
Matei înalţã capul cãtre el, deschide guriţa şi lasã toţi fulgii de zãpadã sã-i intre pe
faţã, în gurã şi bãtând din palme:
-Când mã duci la ea? Aşa mi-ai promis.
Tremura şi îşi ştergea nãsucul cu mâneca. Atunci Claudiu îşi descheie cojocul şi îl
trage pe cel mic aşa încât îl acoperã cu trupul lui şi cu cojocul cel gros.
Matei nu ştia cã pentru cei mai mulţi copii zãpada este de joacã şi bucurie.
-Dacã era şi Vicky…. Ea ştia ce sã facem.
-Vicky nu mai este. Urmãtoarea maşinã care trece va fi a noastrã, ai sã vezi. Cum
te mai descurci acolo, fãrã sã mãnânci prea multã bãtaie?
- Îmi fac aliaţi puternici din bãieţii mai mari. Ce am eu de dat la schimb? Ei, da,
am. Mai isteţ ca mine nu mai e nimeni. Daniel, portarul, e topit dupã mine. A zis cã
îmi dã un pui de porumbel voiajor. Are el câţiva de rasã bunã. Mã învaţã cum sã-l
antrenez. Pe Rita o bat mereu la şah. La barbut am noroc de cele mai multe ori, dar
mai las şi pe alţii sã câştige.
Îi plãcea sã se caţere în copaci, pe ziduri, pe unde apuca. De multe ori se ascundea
printre crengile unui copac din curte, atunci când treaba se împuţea pe undeva şi se
lãsa cu bãtaie.
Matei, fiind printre cei mai plângãcioşi din Centru, ţigãncuşa Victoriţa, care venea
din salonul de vis a vis, îl lua în braţe sã îl linişteascã şi vorbea cu el vrute şi
nevrute. Despre fraţii ei mai mari rãmaşi cu taicã-sãu beţiv. Cum Titel îi ascundea
bãutura, cã el tot nu mai ţinea minte dacã mai are sau unde a pus-o. Ar fi vrut şi
Matei sã fie fiul unui beţiv şi un frate de Titel.
Cum stãteau în drum cei doi, se lasã seara. Câte o maşinã trecea foarte rar.
