Şi mai sãrut amintirea ta
dintr-o altã searã
cât o zi de post negru
şi de rugi întru noi
şi dragostea noastrã
Şi mai ascult cântecul nostru
de pe o placã veche
care nu ştie patina timpului
care nu ştie sã patineze;
doar ce ne duce
zburând cât colo şi cât coace
pânã la coptul fructelor
fãrã anotimp,
fãrã spaţiu şi timp...
Şi mai dansez
singur în camerã,
nu conteazã cã muzica
s-a oprit şi am ameţit
de atâta-nvârtit
şi tot ce-a rãmas
nu mai are cum
sã mai prindã glas...
Şi ce-a mai fost
au avut grijã alţi martori oculari
fãrã ochelari
sã toarne în forma fãrã fond
a formalitãţii autoritãţilor
care nu cunosc autorii
romanului nostru nescris...
