Cred cã petrec prea multe sughiţuri gândind la pãrerea cã nu ai fi.
Erai şi când deschideam ferestrele cu vedere la calcan chior şi nesimţit
Şi când le închideam sa nu îmi între in cãmãruţã miros de intristare
Aşteptam sã treci şi aflam, cu noroc, cã mai am de trãit.
Acum e simplu: m-am mutat chiar în griul calcanului şi mi te amintesc ca o fereastrã bãtutã în cuie
