Cocorii mei ştiu sã se întoarcã mereu în pieptul tau.
Nechemaţi şi flamanzi îţi vor ciuguli tihna care doarme de parcã ar fi o lupoaica sãtulã .
Piţigoiul de porţelan este de fapt viu
împietrit fara perechea lui pierduta in norii de lâna dãrãcitã cu aripile gâştelor ce fug
Incerc sa te învãţ sã pluteşti mergând pe strada ; toţi vor observa cã zbori
Tu pãşind.
Îţi dezveleşti pieptul cã nu cumva cocorii mei
sa se încâlceascã-n ţesãtura tristeţii
Nicio panã cãzutã nu mai ştie iubi zborul aşa cum ştia lebãda ei
