Uitasem cã toamna mai vine
pe furiş şi poartã pe genele ei
amintirile zilelor cu rochii de soare
ce danseazã parcã aievea în apusul
rãsfrânt dincolo, pe dealuri dar
timid şi-ntrebãtor pe umerii mei.
Uitasem cã ruginiul din frunze
se poartã în forme pictate pe suflet,
parfumul femeii de toamnã
se ridicã din leagãnul adormit,
respirã crizantemele aerul nopţii
şi furã sãruturi de-o clipã
celor ce dincolo de timp au iubit.
Uitasem sã-ntreb aşa, într-o doarã,
de crengile-s uscate şi sufletul ţi-e viu
te poţi alinta cu vântul ce poartã poveşti?
Vântul îţi cântã, vântul te cheamã
vântul te sãrutã pe obrajii arşi de toamna
ce nu te-ntreabã de mai vrei sau nu sã iubeşti.
