Se scurge toamna in sens invers
zilelor ce cu nesat le traim,
se ascund printre izvoare reci
pietrele nude precum sperantele zeci.
Albastru in sus, creste semete patrund
acolo unde doar noi n-am stiut
a privi nemurirea,
si fara sa vrem ne trezim
cu suflete goale de unde-i pierduta simtirea.
Toamna se plimba incet pe alei
leganandu-si pe brate frunze de tei,
pe o banca retrasa stau de vorba cu ea
si-mi sopteste de sub poale de vant
ca timpu-i e pe sfarsite
desi, sa plece...n-ar vrea...
