Stau la o terasa
cu gandurile risipite printre
priviri ostentative ce ironic se rasfrang
asupra paharului din care
incet imi degust viata.
Stau la o masa anonima
ce nu are nici numar, nici grai
doar urmele lemnului soptesc
celor ce au urachi sa auda
tot ce a fost odata,
atunci cand si viata lui valora
mai mult de doi bani.
Incet imi adun gandurile, clipele
si le cuprind in palme
nevrand a le transforma in tacere
ci doar in cuvinte, simple cuvinte
asezate pe prispa inimii mele,
acolo unde doar eu pot patrunde
si unde inca ma pot juca cu ele.
Stau la terasa inimii mele
si mi-e dor de tine, de-o vreme...
