Nu stiu daca exista etalon pentru a ordona intr-o ierarhie oarecare intensitatile singuratatii. De fapt, nu cred ca exista ierarhie, ci doar acea drama interioara in care suntem aruncati inlauntrul nostru, ramanand cu nelinistile, cu gandurile noastre si ele frustrate si cu subiectivitatile noastre. Ne regasim agatati in aceasta lume fara un loc in timp si spatiu definit, fara a intelege ceva din experienta de a fi. Si cum sa asimilam existenta ,necunoscand starea de nonexistenta? Cum poti face diferenta intre alb si negru,cunoscand doar una dinte ele? Am intrat pe o usa in viata, dar inca nu am iesit pe cealalta. Si nu se poate iesi decat prin moarte. In singuratate se intampla sa mai si mori putin cate putin, incet dar sigur. Durerea produsa de singuratatea individuala, interioara, te duce cu pasi siguri si mici spre cunoastere, ori nu ai cum sa cunosti atata timp cat nu sacrifici ceva din tine.Trebuie sa te asumi asa cum esti, sa te chinui, sa suferi, sa te detasezi de lumea exterioara cu trecatoarele frumuseti, ramanand tot singur, agatat undeva si niciunde...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
trebuie
asta nu inseamna cã ai sã reuşeşti
stãri prin care trece sufletul în drumul sãu
