Vremea e tarzie si fara de pacat
O liniste deplina coboara dintre stele,
Acum cand ziua franta prin codri s-a culcat
Pe-un pat adanc de flori,de frunze si nuiele.
Salcamii-si lasa floarea sa ninga pe pamant,
Iar apele-n adancuri se-aduna in fantani,
Din cand in cand mai vine pe-o aripa de vant
Un zvon de la dulaii ce motaie prin stani.
Doar in odaia mica privit de-o lumanare
Un suflet treaz viseaza,inviorand carbunii,
Si isi trimite gandul prin astre calatoare
Ca un copil descult ce calca raza lunii.
El vrea sa inteleaga ce este-n toate cele
Despicand intregul in mii si mii de parti,
Iar cugetarea lui pornita printre stele
Se-ntrupa-n gandul lumii,nascand eternitati.
Nu este un romantic ce se ascunde-n noapte
Si totusi stie taina visarilor tarzii,
Ce nu cladesc un tot,dar se gasesc in toate
Rechemand la viata,gradini de vesnicii.
Inchide ochii mari si tace,nemiscat
Iar mintea lui vioaie in profunzimi patrunde,
Purtat de-un dor launtric ce-l poarta ne-ncetat
Catre un inceput al primelor secunde.
Si el calatoreste prin mii de ani,prin ere,
Imagini tot mai clare incep sa se-nfiripe,
Iar trecerile lui prin veacuri de mistere
In camera-i pustie se simt abia ca clipe.
Tarziu,cand se intoarce in trupu-i ostenit
Odaia e aceiasi,e totul cum a fost,
Incearca sa-nteleaga sublimul infinit
Al gandului in care toate au un rost.
Cu capul prins in palme,sopteste-ntr-un tarziu:
-Te-ntreb si eu asa ca Tu esti drept si bun,
Nu ma judeca,dar vreau si eu sa stiu
De ce tocmai aici?De ce tocmai acum?
-Cum ar fi fost,oare,daca gustam,Parinte,
Intai din pomul vietii si plini de adevar,
Eterni fiind ca Tine,ne repezeam,Preasfinte,
Abia dupa aceea,ca sa muscam din mar?
