În copilãrie fusese puternic influenţat de maicã-sa în privinţa credinţei, astfel cã nu se culcase niciodatã seara fãrã sã spunã Tatãl Nostru. Dupã moartea pãrintelui sãu începu sã punã la îndoialã existenţa divinitãţii chiar dacã la şcoalã fãceau şi ore de religie. Când terminase gimnaziul şi continuase cursurile la liceul evreiesc, apãrurã ceva contradicţii religioase. O parte din colegii lui erau de rit ortodox, alţii îşi pãstraserã religia mozaicã, unii erau sefarzi, unii aşkenazi… unii mai bogaţi unii mai sãraci. Cu toate contradicţiile apãrute avea grijã maicã-sa, acasã, sã nu se abatã de la dreapta credinţã. Fusese dat la şcoala respectivã pentru cã aveau ceva cunoştinţe şi relaţii pe acolo, iar el fusese foarte fericit cã mulţi elevi erau la fel de bruneţi ca şi el. Bucurie trecãtoare cãci, în scurt timp, despre el s-a aflat cã-i ţigan! Asta pentru cã respectivele cunoştinţele erau de pe vremea când trãia taicã-su care nu-şi renegase niciodatã originile, chiar epatase cu ele! Îi dãdea mâna, tocmai pentru cã nu arãta!
Mai târziu începu sã încline spre ateismul mãtuşii Olga care afirma cã are icoane în casã doar pentru valoarea lor artisticã. O contribuţie importantã în slãbirea credinţei o avusese şi modul foarte ciudat în care îl mângâiase un cãlugãr, în urma unei vizite la o mãnãstire din apropierea Bucureştiului. Acolo mergea maicã-sa ca sã facã parastase pentru pomenirea morţilor, iar el o însoţea cu drag pentru cã îi plãcea sã cânte în cor; avea naosul o acusticã nemaipomenitã! În urma respectivei întâmplãri concluzionase cã rasa monahalã nu avea nici o legãturã cu comportamentul unora ce mergeau dintr-un motiv sau altul sã-l slujeascã pe Dumnezeu sau mai bine zis sã se închidã într-o mãnãstire. Partea buna, din perioada copilãriei, era cã învãţase cele zece porunci pe care le respectã în mare parte şi când deveni adult.
În perioada adolescenţei visa sã facã sport de performanţã chiar dacã, din cauza rãzboiului, activitãţile sportive erau la limita supravieţuirii. Dupã plecarea regelui Mihai noua conducere a desfiinţat boxul profesionist iar pe vremea aceea el cu boxul fãcea mai mulţi bani! Mãsura respectivã l-a fãcut sã-şi dea seama cã-i mai important sã-şi continue studiile. Când cluburile sportive s-au revigorat, el era deja extern… la spital, şi se mulţumea sã participe doar la competiţiile studenţeşti.
Rezistenţa la alcool şi-a testat-o dupã prima dezamãgire în dragoste! Avusese marele avantaj cã liceul lor era singurul, pe vremea aceea, care avea un corp de clãdire în care învãţau fete. Erau curţile despãrţite de un gard dar când veneau spre şcoalã tot se întâlneau! Era în perioada iernii şi se fãcuse gheţuş pe jos iar o fatã ce mergea în faţa lui avuse ghinionul sã alunece. El printr-o mişcare agilã reuşi sã o salveze de impactul cu carosabilul, ea gentilã îi mulţumi şi îşi continuarã împreunã drumul pânã la liceu. Chiar dacã Grig nu îndrãznise sã deschidã gura fata îi spuse şi cum o cheamã şi în ce clasã este. Aşa aflã cã-i mai micã cu doi ani ca el. În perioada ce a urmat s-a întâmplat sã mai strãbatã de câteva ori drumul împreunã fie spre liceu fie dinspre liceu spre casã şi Aura i-a zâmbit de fiecare datã. Într-o zi când trecu pe lângã un grup de fete, între care se afla şi simpatia lui, acestea începurã sã şuşoteascã şi sã-şi dea coate arãtând înspre Grig care le auzi o parte din conversaţie:
- E campion la trânte, pe liceu!
- Poate sã fie şi pe capitalã! Nu m-aş uita la ţiganul ãsta borât nici în ruptul capului! spuse, dispreţuitoare, una dintre ele.
Cum efectul de turmã funcţioneazã aproape de fiecare datã, toate fetele începurã sã chicoteascã şi sã-l priveascã batjocoritor. Astfel idila lui muri înainte de a se naşte. Principalul vinovat fusese vântul de primãvarã care îi accentuase culoarea!
În seara respectivã maicã-sa era în turã de noapte iar Grig îşi luã libertatea sã se ameţeascã puternic combinând ţuica cu vinul. Apoi, îşi testã limitele fãcând ridicãri la bara amenajatã special în baie, pânã îi cedarã braţele – era o altã formã de a-şi exterioriza nervii – pe urmã adormi în cada plinã. Se trezi spre dimineaţã dârdâind. Mai greu a fost sã-i explice maicã-sii, a doua zi la prânz, când l-a întrebat, de ce-i goalã sticla de vin? S-a uitat în ochii ei cu o privire ce oscila între a fi gânditoare, pierdutã sau dezabuzatã dar nu a apucat sã-i rãspundã nimic. Avea maicã-sa un talent moralizator nemaipomenit: â€ŢDar cum…!? Dar de ce…!? Dar nu se poate…!?" Şi nu-i lãsa niciodatã timp suficient sã îndrãzneascã sã-i rãspundã! Conştientiza cã nu fãcuse bine dar lucra încã la acceptarea aspectului sãu exterior, mai ales cã se compara mereu cu Vlad, singurul sãu prieten. I-a ascultat morala cu o atitudine ce mima indiferenţa când de fapt lui, îi zgâria încã creierul, expresia â€Ţţigan borât" cu care-l â€Ţgratulase" una dintre fete.
Datoritã apelativului primit, în urmãtoarele luni, conexiunile neuronale ale creierului sãu au fost solicitate la maximum, lecturând cu disperare manualele şcolare şi maculatoarele cu gândul cã poate peste ani se va întâlni cu respectivele în alte circumstanţe şi atunci el va fi cel care va râde.
