Când am cunoscut-o eu, mam’ Pãuna mergea în mâini… mergea sprijinindu-se în mâini pentru cã nu o mai ţineau picioarele… picioare pe care şi le hârâia, îndoite de la genunchi, sub fund. Aşa se deplasa sã punã apã la pãsãri, sã prãşeascã prin grãdinã şi sã facã celelalte treburi de care era nevoie prin jurul casei.
Cu 40 de ani înainte fusese o tânãrã firavã dar frumoasã şi ce-i mai important bogatã. Pe atunci nu avea nici un beteşug. Fusese înfiatã încã din copilãrie de o mãtuşã ce nu avea copii dar avea pãmânt. S-a mãritat cu un bãiat frumos, deştept dar sãrac. Singurul lui defect era cã nu prea se omora cu munca. Au fãcut patru bãieţi… pe cei mari i-au ţinut pe la şcoli dar în anul 1947 a fost instauratã republica şi mãrite cotele agricole. Noua conducere a ajuns la concluzia cã Pãuna este chiaburoaicã şi nu-şi plãteşte dãrile. Nici nu avea cum, bãieţii mai mari erau la studii iar cei mici nu dãdeau încã randament la muncile câmpului. Au luat-o la puşcãrie pentru cã pãmântul era pe numele ei. Au ţinut-o într-o celulã cu picioarele în apã. Când au eliberat-o nu mai putea merge.
