Jana fusese zburdalnicã pe mãsura frumuseţii sale, şi era frumoasã şi când am cunoscut-o eu care sunt nãscutã cu 23 de ani în urma ei. Era o gospodinã perfectã, când dorea. Se pricepea sã facã multe lucruri. Avea ochii de un albastru intens cum rar am vãzut. Şcoala nu-i prea plãcuse dar promovase cele şapte clase, obligatorii pe vremea ei, efectuând toate sarcinile de lucru în grãdina învãţãtoarei sau a directoarei. Pãrinţii, vãzându-i zburdãlnicia, de teamã sã nu paţã vere-o ruşine au hotãrât sã o mãrite. O curta Gheorghe Zbârcea tânãr cu statut: avea liceul, era suplinitor la şcoalã, un frate la Bucureşti despre care se zvonea cã ar lucra la securitate…
Au fost fãcute vorbele şi urma peţitul fetei. În seara stabilitã, pregãtiri, emoţii, dar cei aşteptaţi nu mai soseau. Cum viitorul ginere stãtea pe aceeaşi uliţã, la micã distanţã, au mers sã spioneze casa respectivului. Au remarcat veselie, cântece… s-au întors acasã, au aşteptat… pânã i-a doborât somnul şi nervii şi s-au culcat.
Mai târziu s-a aflat cã mama şi fraţii lui Gheorghe sperau într-o cãsãtorie mai avantajoasã pentru fiul şi fratele lor… aşa cã l-au îmbãtat şi l-au culcat pe cel ce aspira la statutul de soţ al Janei. Evident, nu a mai urmat nici o nuntã!
Jana, la câţi admiratori avea, nu a rãmas nemãritatã. Gheorghe a sfârşit în ştreang, pe la vreo patruzeci şi ceva de ani. Era încã holtei. Familia lui avusese obiecţii asupra tuturor fetelor la care el aspirase. Probabil reuşita celui de la Bucureşti le întunecase minţile.
Abia dupã revoluţie s-a aflat cã, de fapt, fratele de la Bucureşti era doar şoferul lui Caraman - cel care fãcuse de râs serviciile secrete franceze – dar pe vremea peţitului nu ştia nimeni asta. Oricum, era o onoare şi sã fii şoferul lui Caraman!
