Unu şi cu unu face doi,
Douã lumi uitate de noi
Sunt pierdute printre nori,
Din cauza unor oameni rãi.
Ce am putea face acum?
Când totul pare a fi scrum,
Tu eşti un diamant neşlefuit,
Iar eu un suflet urmãrit.
Poate vom gãsi o cale
În aceastã lume mare,
Astfel încât vom da culoare
Chiar şi unor peisaje goale.
Nu înţeleg de ce atâta fricã
Pãtrunde chiar şi prin sticlã,
Oare e ceva atât de grav
Pentru un om bolnav ?
Atâtea întrebãri fãrã rãspuns,
Parcã ar fi ceva de ascuns.
Ce ar putea fi în mintea mea?
Un monstru sau iubirea ta ?
O întrebare destul de neclarã,
Dar ştiu cã iubirea ta e realã
Şi îmi dã mereu mii de fiori,
Simţind cã pot zbura printre nori.
Îmi luminezi fiecare pas
De parcã am dansa vals,
Iar mâinile noastre s-ar uni
Şi ar aduce numai bucurii.
Viitorul nostru e cenzurat,
Dar poate fi restructurat,
Deoarece prezenţa ta e de neuitat
Şi îmi face sufletul mult mai bogat.
E atât de plãcut sã simţi acest cuvânt
De parcã ar fi mereu ca la început,
Iubirea ne dã mereu speranţe noi,
Astfel încât putem fi adevãraţi eroi.
O atingere pe care nu poţi sã o pierzi
Se întipãreşte adânc pe umerii tãi goi,
Ajungând mai târziu sã te pierzi
În momentul intens plin de emoţii.
Iubitul meu, tu eşti raza mea de soare
Ce îndepãrteazã orice urmã de oroare,
Iar zâmbetul tãu îmi asediazã trupul,
Astfel încât nu poate trece nici vântul.
Mã bucur foarte mult cã eşti al meu,
La fel cum sunt şi eu pentru tine,Â
Iar totul între noi va ţine o veşnicie
Pentru cã ne vom iubi mereu.
Imaginaţia te poartã pe meleaguri
Inspirate din necunoscute gânduri,
E aşa uimitor sã te laşi dus de val
De parcã ai pluti pe un coral.
Ar fi cazul uneori sã ne trezim
Şi sã ne amintim ce ne dorim,
Luptând pânã când reuşim,
Iar spre final sã zâmbim.
Oamenii care vor încerca sã ne despartã
Vor rãmâne ca nişte simple epave,
Luptând doar pentru ceva fãrã scãpare,
Cãci grijã lor a fost doar o teamã.
Şi aşa poate fi scrisã o poveste,
Fiind o poveste mai neînţeleasã
De oamenii cu gusturi amare
Ce perturbã fiecare viaţã.
Probabil poezia mea e cam ciudatã
Pentru cã imaginaţia mea e cam deşartã
Şi nu prea mai pare sã fie controlatã
Sau mãcar pentru un timp sã fie eschivatã.
Mereu m-am gândit de ce e atât de diferit,
Dar nu am gãsit un rãspuns prea cinstit,
Cu toate astea, nu se ştie niciodatã
Dacã existã sau nu în lume o soartã.
Totul e doar în mintea noastrã,
Iar alegerile pe care le facem
Ne aduc aproape mereu la extrem
De parcã ar fi o soartã purã.
Ar cam fi momentul sã închei
Şi sã revin într-o bunã zi
Cu altceva mult mai fin,
Astfel încât sã fie totul mai senin.
