Pãmântul se scufundã în negura slãvitã
de stele şi de lunã. Ce linişte şi pace
înlocuiesc iar zarva din ziua prea grãbitã!
Ce hainã-ntunecatã încep munţii sã-mbrace!
Se-ascunde soarele de noi,
rãmânem pe-ndelete goi.
Peste fãrâma de luminã, norii se adunã.
Un palat întunecat e pãdurea de pe deal,
peste care se ridicã mândra lunã,
pregãtitã-n taina serii-n voal de bal.
Se-aprind luminile-n convoi,
iar noaptea cade peste noi.
