Într-o peşterã din munţi, ţurţurii atârnã-n noapte,
încãrcaţi de lungi expresii ale clipelor ce curg.
Vântul, cu a lui aripe taie ziua în amurg
şi din noaptea înstelatã, ne deschide jumãtate.
Forme conice ieşite dintr-o picãturã vie,
lungi cuţite fãrã lame, rotunjiri de diamant,
atârnate stau de pietre, şlefuite elegant
ca şiragurile mãrii, valuri în melancolie.
Şerpi ce sâsâie tãcut, ochi ce stau la pândã-n faţã,
balerine ce danseazã într-o colivie albã,
îmi alungã frigul aspru, pãcãlindu-mã în grabã
cã în peştera din munte, ţurţuri albi rãsar din gheaţã.
