Te chem visare. Cât dor mi se aprinde-n noapte
când vara soarele rãsare, pe valuri copleşind privirea!
O, minunatã rãtãcire-a razelor, timide şoapte
ce-mi rãscolesc şi îmi trezesc în trup iubirea!
Te chem sã vii împodobitã ca o mireasã rãtãcitã,
ce-a adunat pe frunte rouã pe o cununã de rubin,
ce poartã luna între stele, cu marea-n vânt încolãcitã.
Rãmâne-atât de albã noaptea, cu stele albe de satin.
