Astã varã, când rugam toate ploile sã vinã,
parcã norii dispãreau şi, cu glas domol şopteam:
am sã-mi iau umbrelã nouã, ca atunci când va ploua,
floarea mov a vârstei mele, floare de nu-mã-uita,
sã-mi aducã un miracol, într-o zi. Când tãceam,
picãturi adevãrate pe umbrelã colindau,
lunecând în lungi expresii, şal de ape îmi brodau.
În interiorul meu totul era sfânt, curat
şi m-am bucurat nespus, când pe ochi m-a picurat.
De atunci, ploile de varã-n mine au adus dorinţe,
floarea mov a vârstei mele a fãcut seminţe.
