Mã-ntrebi, zâmbind
În zborul unui înger pun un zâmbet.
Steluţele rãsar în ochii serii
şi tu mã-ntrebi, zâmbind plãcut pãrerii:
- Ce-ar face-acum, în clipa asta vie,
când mã priveşti cum scriu o poezie,
un înger bun, cu aripi violet?
- Un înger bun? Din nou zâmbesc;
ascult cum tu respiri încet.
- Un înger bun? Repet, repet...
apoi, cu faţa cãtre rãsãrit,
de ca şi cum m-am dumirit,
scriind un vers, zâmbind sfârşesc.
- Ce-ar face îngerul meu bun,
în timp ce eu, zâmbind aş scrie,
pe coala goalã, alburie?
- Å¢i-ar mângâia pãrul cãrunt,
şi-ar pune vrajã în cuvânt!
|
